Dinamo, Rapid şi Universitatea Craiova traversează o perioadă excelentă în SuperLiga, cu câte cinci victorii consecutive, şi s-au desprins de celelalte formaţii aflate în cursa pentru locurile fruntaşe.
Pentru liderul Dinamo urmează însă un test dificil, în deplasare, împotriva celor de la CFR Cluj.
Înaintea confruntării din Gruia, programată duminică, de la ora 19:00, antrenorul Nuno Campos a susţinut o conferinţă de presă şi a atras atenţia asupra statisticii favorabile echipei pregătite de Marius Şumudică.
”Dacă ne uităm la meciurile trecute, Dinamo a câştigat o singură dată în 20 de partide cu CFR. Asta spune totul despre dificultatea acestui meci. Ne-am pregătit pentru caracteristicile pe care le au, va fi un meci de luptă.
Martin Pascual e important, dar am încredere în soluţiile pe care le avem, deci nu sunt îngrijorat de absenţa lui.
E un derby, dacă în 20 de meciuri ai o victorie, e clar că e un adversar puternic. Trebuie să găsim soluţiile indiferent de adversar, trebuie să privim adversarul cu respect, e un meci greu, dar avem încredere, vom juca să câştigăm.
Obiectivul nostru e să ajungem în cupele europene, nu să fim campioni. Trebuie să ne concentrăm la fiecare meci să câştigăm, pentru că totul se poate schimba imediat”, a spus Nuno Campos, la conferinţa de presă.
Anunțuri gratuite din Maramures


