Foto: ilustrativ Emanuela Aranyos

Un parc tematic dedicat speciilor de urși din întreaga lume va fi construit la Sovata, în județul Mureș.

Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro și urmează să fie finanțată din fonduri europene.

Proiectul prevede transformarea unui fost complex de sere, aflat în stare de degradare, într-un spațiu educativ și de agrement, destinat în special familiilor cu copii.

Întregul traseu va reproduce silueta unui urs, iar în zona corespunzătoare capului va fi construit un pavilion circular din lemn, care va include spații expoziționale, o sală de proiecții și facilități pentru vizitatori.

Primarul orașului Sovata, Fülöp László Zsolt, a explicat că ideea proiectului a pornit de la legătura puternică dintre stațiune și simbolul ursului, prezent inclusiv în denumirea celebrului Lac Ursu.

,,Fiecare zonă a labelor și a zonelor ursului o să fie câte un colț unde vom prezenta câte o specie, fiindcă, de fapt, sunt opt specii de urși pe mapamond. În acest fel am putea să dăm o tematică și am putea să dăm, celor care vizitează orașul nostru și o posibilitate a de a petrece timpul în aer liber.”

Parcul nu va adăposti animale vii, ci va prezenta speciile de urși și habitatele acestora prin intermediul unor machete tridimensionale, instalații interactive și proiecții video.

Revine Fülöp László Zsolt.

,,Dacă bine n-am documentat, așa ceva nu există pe mapamond. Construcția în sine va fi numai capul ursului, care va fi o sală închisă, unde o să fie amplasată intrarea, o să fie grupuri sanitare, dar o să fie o sală unde se poate viziona, chiar prin hologramă sau, dacă nu, printr-un panou LED, filmulețe.”

Finanțarea este prevăzută printr-un program european destinat reconversiei zonelor industriale degradate, iar realizarea proiectului este estimată la patru-cinci ani.

Primăria a depus deja dosarul la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *