În primele 9 luni din acest an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș a finalizat procedurile de adopție pentru 25 de copii, din care aproape jumătate, adică 12 minori, au ajuns la familii din alte județe.
Vârsta copiilor adoptați a fost între 1 și 14 ani, iar o familie a adoptat doi frați.
Totodată, sunt alte 25 de familii sau persoane singure atestate care așteaptă potrivirea cu un copil, proces care uneori poate dura luni bune sau chiar ani, din cauza preferințelor privind vârsta sau etnia copilului.
Peste 300 de copii pot fi adoptați la această dată din județul Mureș, a declarat petnru Radio Tg.Mureș directorul adjunct al DGASPC Mureș, Elida Deak:
,,Anul acesta au fost adoptați 25 de copii. Avem 301 copii eligibili pentru adopție care așteaptă potrivirea cu o familie la nivel național. Avem și 25 de familii care sunt evaluate, atestate care pot să adopte. Acestea au vârsta între 26 și 52 de ani. Majoritatea sunt din mediul urban și mai puțin din mediul rural. Din cei 301 copii ce pot fi adoptați, 149 copii se află pe profilul public. Asta înseamnă că orice familie adoptivă poate să vizualizeze acești copii.”
Pot deveni adoptabili copiii care se află de cel puțin un an în sistemul de protecție, iar părinții naturali nu colaborează cu autoritățile și nu fac demersuri pentru reintegrarea acestora în familie.Deși numărul copiilor ce pot fi adoptați este în creștere, tot mai puțini sunt adoptați de la un an la altul, mai spune Elida Deak:
,,An de an noi aveam în medie cam 50 de copii care plecau în adopție dar în ultimii ani vedem o scădere. Am avut 43 de copii (2024), apoi am avut 38 în 2025 iar acum avem 25 dar mai avem până în decembrie proceduri începute și sper cumva să ajungem să avem adopții măcar ca anul trecut.”
Și la nivel național se observă un declin în ceea ce privește adopțiile.
Comparativ cu anul anterior, adopțiile au scăzut cu aproape 10%, în 2024 fiind peste 1.200 de copii adoptați.
La finele anului trecut, au fost declarați aproape 8.000 de copii adoptabili, dintre care aproape jumătate au vârsta între 7 și 13 ani și mai puțin de 2,5% au vârsta de până la doi ani.
Anunțuri gratuite din Maramures


