Un uter extrem de subțire, aflat aproape de dehiscență, aderențe importante la nivelul vezicii urinare și o intervenție chirurgicală dificilă. În ciuda riscurilor semnificative, atât mama, cât și nou-născutul au avut o evoluție excelentă și au fost externați în stare foarte bună. Cazul a fost gestionat cu succes la Deva de dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în medicină și lector universitar asociat.

În medicină, există cazuri în care experiența chirurgicală, răbdarea și capacitatea de a lua decizii la momentul potrivit fac diferența. Un astfel de caz a fost gestionat recent la Deva de dr. Răzvan Betea, care a efectuat cea de-a șasea operație cezariană unei paciente aflate la a zecea naștere, cu un istoric de 13 sarcini.
Deși antecedentele obstetricale presupuneau riscuri semnificative, intervenția s-a încheiat cu succes, iar mama și copilul au avut o evoluție favorabilă, fără complicații postoperatorii majore.

Monitorizarea atentă a sarcinii și alegerea momentului optim pentru naștere

Gestionarea cazului a început cu mult înainte de intrarea în sala de operație. Cele cinci cezariene anterioare reprezentau un factor important de risc, în special prin posibilitatea apariției unei dehiscențe sau a unei rupturi uterine. Sarcina a fost atent monitorizată, iar stabilirea momentului nașterii a necesitat o evaluare echilibrată a riscurilor materne și fetale. Pe de o parte, prelungirea sarcinii putea crește riscul unor complicații la nivelul cicatricii uterine. Pe de altă parte, efectuarea prea devreme a operației putea influența adaptarea respiratorie și generală a nou-născutului. Obiectivul a fost identificarea momentului optim pentru naștere, astfel încât atât mama, cât și copilul să beneficieze de cele mai bune condiții de siguranță. Complexitatea cazului a fost confirmată în timpul operației. La nivelul cicatricii uterine, peretele uterului era extrem de subțire, aproape de dehiscență, ceea ce impunea o atenție chirurgicală deosebită. În plus, intervențiile anterioare determinaseră aderențe importante între vezica urinară și structurile uterine, îngreunând disecția și crescând riscul de leziuni. O provocare suplimentară a fost reprezentată de calitatea redusă a țesutului uterin, după multiple sarcini și intervenții chirurgicale. Reconstrucția și sutura uterului au necesitat o tehnică atentă, adaptată fragilității țesuturilor și particularităților anatomice. Uterul pacientei a fost păstrat, iar mama și copilul au plecat acasă în stare foarte bună.

Dorința pacientei de a mai avea copii a fost respectată

Dincolo de dificultățile medicale, cazul a avut și o componentă umană aparte. Pacienta și-a exprimat dorința de a-și păstra uterul, neexcluzând posibilitatea unei viitoare sarcini. În ciuda aspectului fragil al peretelui uterin, medicul a reușit să realizeze sutura și reconstrucția acestuia, fără a fi necesară histerectomia.

„A fost un caz care a necesitat multă atenție, atât în perioada de monitorizare a sarcinii, cât și în timpul intervenției. Uterul era extrem de subțire la nivelul cicatricii, aproape de dehiscență, iar aderențele vezicale și calitatea redusă a țesuturilor au crescut dificultatea operației. Pacienta își dorea să își păstreze uterul și am reușit acest lucru, fără a compromite siguranța intervenției”, explică dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în medicină și lector universitar asociat.
Medicul atrage însă atenția că o eventuală nouă sarcină ar presupune riscuri obstetricale majore și ar necesita consiliere și monitorizare de specialitate. În ciuda complexității cazului și a riscurilor asociate, evoluția postoperatorie a fost excelentă. Nou-născutul s-a adaptat foarte bine la viața extrauterină, iar mama a avut o recuperare favorabilă. Ambii au fost externați în stare foarte bună.
„Cea mai mare satisfacție nu a fost doar faptul că am reușit să efectuez o intervenție dificilă și să păstrez uterul pacientei, ci că atât mama, cât și copilul au evoluat foarte bine. Amândoi au plecat acasă în condiții excelente, exact așa cum ne dorim după orice naștere. Acesta este, de fapt, rezultatul care contează cel mai mult”, subliniază medicul.
Cazul evidențiază importanța experienței chirurgicale în obstetrică, dar și faptul că succesul unei nașteri cu risc crescut începe cu mult înaintea intervenției propriu-zise. Monitorizarea atentă, alegerea momentului optim al nașterii, gestionarea dificultăților intraoperatorii și îngrijirea postoperatorie au contribuit la rezultatul favorabil.

13 sarcini. 10 nașteri. 6 operații cezariene. Un uter păstrat. O mamă și un copil externați în stare foarte bună

Dincolo de aceste cifre se află o poveste despre responsabilitate medicală, experiență chirurgicală și respectarea dorințelor pacientei, fără a pierde din vedere obiectivul esențial al obstetricii: siguranța mamei și a copilului.

„În viață, întâlnim oameni care își lasă amprenta asupra noastră nu doar prin ceea ce fac, ci și prin felul în care ne fac să ne simțim. Pentru mine, domnul doctor Răzvan Betea este unul dintre acești oameni. După ce medicul care mă urmărise până atunci a ieșit la pensie, m-am aflat în situația de a căuta un alt specialist care să mă preia. M-am interesat, atât prin oraș, cât și online, ce doctori sunt și mi-am zis în mintea mea: «Doamne, ajută să îmi găsesc un medic care să nu mă streseze pentru alegerile mele și să mă descurajeze constant, cum am mai pățit de multe ori, deoarece eu eram foarte bine informată despre riscuri și, totuși, îmi doream să merg mai departe». Provin dintr-o familie numeroasă, am crescut cu drag de familie și mi-am dorit dintotdeauna să am, la rândul meu, o familie mare. Iubesc copiii, iar dorința de a avea o familie numeroasă a fost întotdeauna ceva firesc pentru mine. În cazul meu, însă, nașterile prin cezariană au făcut ca fiecare pas să necesite o atenție medicală deosebită. Ceea ce am apreciat enorm la domnul doctor Betea a fost faptul că nu m-a făcut niciodată să mă simt judecată pentru alegerile și dorințele mele. Nu m-a privit cu reproș, nu m-a demoralizat și nu m-a făcut să simt că trebuie să-mi justific dorința de a avea o familie mare. În schimb, am găsit un om care m-a ascultat, mi-a explicat cu sinceritate situația medicală, mi-a prezentat posibilitățile existente și m-a încurajat fără să-mi ascundă realitatea. Pentru mine, acest lucru a însemnat enorm. Într-un domeniu în care emoțiile, temerile și incertitudinile sunt atât de mari, să ai alături un medic care îți vorbește deschis, îți oferă încredere și nu te face să te simți fără speranță este ceva mai rar de întâlnit. La ultima naștere, situația medicală a fost deosebit de dificilă, iar efortul depus pentru a-mi salva și recupera uterul a fost unul considerabil. Am văzut implicare, seriozitate și dorința de a face tot ce era posibil din punct de vedere medical. A fost încă un moment în care am înțeles cât de important este să ai încredere în omul care te îngrijește. Dincolo de profesionalism, am găsit în domnul doctor și un sprijin emoțional. Am avut o relație medic-pacient bazată pe respect, comunicare și încredere, iar pentru mine aceasta a făcut o diferență enormă. Nu m-a încurajat prin promisiuni nerealiste, ci prin optimism, sinceritate și prin felul în care mi-a prezentat lucrurile, cu bune și cu rele. Nu cred că îi pot mulțumi suficient doar prin câteva cuvinte. Pot însă să spun că, pentru mine, a fost mai mult decât medicul care m-a ajutat să aduc pe lume al zecelea copil. Îi sunt profund recunoscătoare pentru profesionalismul său, pentru omenia de care a dat dovadă și, mai ales, pentru faptul că nu m-a făcut niciodată să-mi fie rușine de dorința mea de a avea o familie mare. Cred că un medic bun nu înseamnă doar un om care știe să trateze sau să opereze, ci și un om care știe să fie alături de pacient, să-i respecte demnitatea și să-i ofere puterea de a merge mai departe. Iar pentru mine, domnul doctor Răzvan Betea a fost un astfel de om”, a transmis proaspăta mămică.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *