Peste 170 de elevi din Alba Iulia, față în față cu polițiștii rutieri! Lecții esențiale pentru siguranța copiilor

Peste 170 de elevi și cadre didactice din Alba Iulia au participat, în 20 și 21 octombrie 2026, la activități de educație rutieră organizate de polițiștii Serviciului Rutier Alba, în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. Copiii au învățat cum să traverseze corect strada, de ce este importantă purtarea centurii de siguranță și cum să recunoască indicatoarele rutiere.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Alba au desfășurat ieri, 20 octombrie 2026, și astăzi, 21 octombrie 2026, activități educativ-preventive în unități de învățământ aflate pe raza municipiului Alba Iulia, în contextul derulării programelor educaționale ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”.

În cadrul activităților desfășurate, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2026”, polițiștii Serviciului Rutier Alba au organizat activități de educație rutieră la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Școala Gimnazială ,,Ion Agârbiceanu” Alba Iulia și la Școala Gimnazială Bărăbanț, la care au participat peste 170 de elevi și cadre didactice.

Polițiștii le-au prezentat copiilor regulile privind traversarea corectă a drumului, importanța purtării centurii de siguranță, aspecte privind circulația pietonilor și semnificația indicatoarelor și a semnalizării rutiere.

Polițiștii răspund tuturor solicitărilor formulate de cadrele didactice care doresc ca elevii să participe la o lecție cu tematică preventivă.

sursa: IPJ Alba


Secțiune Știri sub articolul principal


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *