UPDATE: „Victima încarcerată a fost extrasă. Este vorba despre un bărbat. Acesta este inconștient, în stop cardio-respirator.
În aceste momente se aplică manevre de resuscitare”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
„Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la un accident de circulație produs pe autostrada A1, la km 239, pe sensul Sibiu-Vâlcea, în apropiere de ieșirea către Cisnădie.
În acest moment, traficul rutier este complet blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea”, a spus Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Accident rutier pe Autostrada A1, în județul Sibiu! Salvatorii intervin de urgență pe sensul de mers spre Boița, în zona ieșirii spre Cisnădie, după ce două vehicule au fost implicate într-un accident.
Din primele informații, o persoană a rămas încarcerată, iar echipele de intervenție acționează pentru extragerea victimei.
Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe A1 până la ieșirea spre Cisnădie, sensul de mers spre Boița la un accident rutier.
La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Din primele informații în accident sunt implicate două vehicule, iar o persoană este încarcerată.
În aceste moment se lucrează pentru descarcerarea victimei”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Anunțuri gratuite din Maramures


