Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva a găzduit duminică seară, 18 octombrie, de la ora 19:00, un concert extraordinar susţinut de Ansamblul “Violoncellissimo”, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Turneului Național „Clasic la puterea a treia”. Publicul a fost purtat printr-o călătorie sonoră, în care violoncelul a spus o poveste dincolo de cuvinte, prin talentul şi măiestria artiştilor, sub îndrumarea maestrului Marin Cazacu.
Concertul a fost unul plin de emoţie şi a avut o semnificaţie aparte, fiind dedicat aniversării violoncelistului Marin Cazacu, inițiatorul și mentorul ansamblului, care a împlinit 70 de ani la finalul lunii septembrie.
Un moment special al serii a fost cel în care Corala „Anastasis” a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva i-a cântat maestrului Marin Cazacu „La mulți ani!”.
Reprezentanţii Centrului Cultural “Drăgan Muntean” Deva le-au mulţumit artiştilor, publicului şi tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment deosebit. “Un eveniment deosebit, în care muzica ne-a dăruit emoție, bucurie și momente de neuitat, demonstrând încă o dată că frumusețea artei ne apropie și ne îmbogățește sufletește. Mulțumim din suflet publicului minunat, care a fost alături de noi și a primit cu căldură această seară specială! Mulțumim Primăriei Municipiului Deva, domnului primar Lucian Ioan Rus și Consiliului Local al Municipiului Deva pentru sprijinul și susținerea acordate în organizarea acestui eveniment cultural deosebit. Recunoștința noastră se îndreaptă către toți muzicienii ansamblului Violoncellissimo, veniți din toate colțurile României pentru a ne încânta sufletele prin talentul, sensibilitatea și măiestria lor artistică, precum și către maestrul Marin Cazacu, mentorul și îndrumătorul acestor minunați artiști, director general al Filarmonicii „George Enescu” din București, pentru dăruirea cu care promovează excelența muzicală și formează noi generații de artiști. Un moment aparte, plin de emoție, a fost sărbătorirea maestrului Marin Cazacu, prin prezența Coralei „Anastasis” a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, care i-a cântat un călduros „La mulți ani”! Îi dorim din suflet multă sănătate, bucurii și puterea de a ne încânta încă mulți ani de acum înainte cu talentul său, cu muzica și cu pasiunea pe care le dăruiește publicului și tinerelor generații de muzicieni. Mulțumim tuturor pentru o seară minunată, în care muzica, emoția și recunoștința s-au împletit într-un moment de neuitat la Deva!”, au transmis reprezentanţii Centrului Cultural “Drăgan Muntean” Deva.
Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus: “O seară în care muzica a umplut scena, iar emoția a ajuns dincolo de ea”
La concert a fost prezent şi primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, care şi-a exprimat aprecierea pentru artişti şi pentru public. Edilul a declarat că îşi doreşte ca astfel de evenimente culturale să fie cât mai prezente în viaţa oraşului.
“Sunt seri în care notele muzicale poartă în ele ecoul unor trăiri pe care niciun dicționar nu le poate cuprinde. Iar în această seară, la Deva, violoncelul a fost cel care ne-a spus o poveste dincolo de cuvinte. Ansamblul Violoncellissimo, condus de maestrul Marin Cazacu, a adus pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” un concert extraordinar, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Turneului Național „Clasic la puterea a treia”. De la muzica clasică la ritmuri contemporane, am descoperit cât de multă emoție, energie și expresivitate poate transmite un instrument atunci când se află în mâinile unor artiști de excepție. Concertul a avut și o semnificație aparte, fiind dedicat aniversării a 70 de ani a maestrului Marin Cazacu, un muzician care și-a dedicat viața artei și formării unor noi generații de interpreți. La mulți ani, maestre Marin Cazacu! Vă mulțumim pentru bucuria de a vă avea la Deva și pentru tot ceea ce oferiți muzicii românești! Îmi doresc ca astfel de întâlniri cu arta și cultura să fie cât mai prezente în viața orașului nostru. Pentru că un oraș înseamnă mai mult decât clădiri și investiții. Înseamnă și emoție, educație, creativitate și momente care ne aduc împreună. Mulțumesc tuturor artiștilor și echipei Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum și domnului director Marin Florin Ilieș, a cărui inițiativă de a aduce Corul de cameră „Anastasis” a adăugat o notă aparte acestui eveniment. Mulțumiri și membrilor corului pentru contribuția lor artistică și pentru emoția transmisă publicului! Mulțumesc, de asemenea, publicului devean pentru această seară dedicată muzicii. O seară în care muzica a umplut scena, iar emoția a ajuns dincolo de ea”, a transmis primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
Peste trei decenii de excelenţă muzicală
Fondat la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, “Violoncellissimo” reunește actuali și foști studenți ai acestuia. Cu o activitate de peste trei decenii, ansamblul a devenit cunoscut atât în România, cât și pe scene internaționale, concertând în importante centre culturale din Europa și din lume, printre care Paris – Sala UNESCO, Dubai – Expo 2020, Osaka – Expo 2025, Madrid, Barcelona, Bruxelles, Washington și Praga.
Marin Cazacu, 70 de ani dedicaţi muzicii
Născut la 30 septembrie 1956, Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București și apoi la Conservatorul de Stat „Ciprian Porumbescu”, sub îndrumarea profesorilor Serafim Antropov și Aurel Niculescu. Laureat al unor importante concursuri internaționale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna și Belgrad, Marin Cazacu este, din 1983, solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” și profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. De-a lungul carierei, a concertat pe trei continente, alături de orchestre și dirijori de prestigiu.
Anunțuri gratuite din Maramures


