Creșa, cu săli de joacă, dormitoare și chiar cu bucătărie proprie, se află în cartierul Borhanci, o zonă rezidențială în plină dezvoltare.

Corespondent Știrile PRO TV: „În total, creșa are 110 locuri, iar în fiecare încăpere este mobilier nou și multe jucării, însă, deocamdată, sălile sunt pustii.”

Dan Tarcea, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca: „Marea majoritate a înscrierilor au fost făcute în lunile iunie, iulie și august, iar noi am finalizat creșa abia la sfârșitul lunii august, după care au urmat toate procedurile de autorizare a funcționării creșei. Marea majoritate a părinților și-au înscris deja copiii la creșă.”

Mamă: „Probabil deoarece este o creșă nouă, iar părinții au început să înscrie copiii la alte creșe dinainte.”

Mamă: „Poate nu sunt suficienți copii?”

Odată ce vor fi ocupate locurile, cei mici vor fi organizați în cinci grupe de aproximativ 20 de copii și o grupă de 10 copii.

Anamaria Nechita, directoarea Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca: „Fiecare sală de grupă este situată într-un pavilion și are două băi și două dormitoare. Dormitoarele sunt gândite în așa fel încât fiecare copil să aibă o suprafață de patru metri pătrați pentru pătuț. Prin această preînscriere, noi vrem să vedem care este segmentul de vârstă al copiilor, să concepem structura grupelor: câte grupe mici, câte mijlocii și câte grupe mari.”

Investiția, de peste 20 de milioane de lei, s-a făcut cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *