Adrian Mihalcea, antrenorul UTA-ei, a tras concluziile, după victoria obţinută cu CFR, scor 1-0, în etapa a 12-a.
„Am reuşit să punem presiune pe adversar. Nu am avut mari emoţii. Au avut şi ei o ocazie mare, când ne-au luat din scurt după pauză.
După care, putea să fie scorul şi mai mare, puteam să mai dăm. Până la urmă, ne-au interesat mai mult cele trei puncte şi să ieşim sănătoşi. Am ieşit sănătoşi, dar am ieşit suspendaţi.
Ambii fundaşi centrali au patru cartonaşe. O să lucrăm săptămâna următoare cu ce avem şi sper să nu se mai întâmple ceva din punct de vedere medical.
Mă bucur că au avut dorinţă şi orgoliu. Au fost inteligenţi şi au respectat în mare parte ceea ce am discutat. Golul a venit pe o astfel de fază lucrată.
Lucrurile nu au fost întâmplătoare. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să facem acelaşi lucru şi în deplasare. Trebuie să reuşim să câştigăm şi în deplasare”, a declarat Adrian Mihalcea.
UTA – CFR 1-0
Arădenii au dominat prima parte a meciului, ratând o mare ocazie în minutul 33, când Papeau a trimis cu efect, profitând de ieşirea neinspirată a portarului Vâlceanu, însă Pantalon a respins mingea care urma să intre în plasă.
În primul minut de prelungire al reprizei întâi El Sawy a încercat să îl surprindă pe Vâlceanu, însă acesta a reţinut mingea. În partea secundă, elevii lui Mihalcea au deschis scorul prin El Sawy, după o combinaţie a acestuia cu Marius Coman. Clujenii au evoluat mai bine decât în prima repriză, însă ocaziile au apărut tot la poarta lor.
Papeau a şutat peste transversală în minutul 68, iar mingea expediată de Marius Coman a fost reţinută de Vâlceanu, în minutul 84. S-a terminat UTA Arad – CFR Cluj 1-0 şi arădenii au ajuns la 15 puncte, fiind pe locul 9 în Superligă. Deasupra lor, pe locul 8, se află CFR, cu 16 puncte.
Afla mai multe despre: uta, cfr, superliga
Anunțuri gratuite din Maramures


