Inspectorii ISU Alba au apliat sancțiuni în valoare de 20.000 de lei după controale derulate vineri și sâmbătă la restaurante, baruri și cluburi din județ. Au fost decoperite mai multe nereguli.
Acțiunile au drept scop reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situațiilor de urgență și a consecințelor acestora, precum și protecția utilizatorilor unor categorii de construcții sau amenajări.
Potrivit ISU Alba, au fost constatate trei nereguli, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale din care două avertismente și o amendă în cuantum de 20.000 lei.
Nereguli constatate
Neregulile constatate și sancționate au fost:
- funcționarea fără obținerea autorizației de securitate la incendiu (a fost aplicată amendă în cuantum de 20.000 de lei)
- corpuri de iluminat care se exploatează fara a fi protejate împotriva deteriorarilor mecanice
- necurățarea periodică a hotelor si tubulaturilor din bucătăriile restaurantelor.
La niciunul dintre aceste obiective nu au fost constatate încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție prin neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, precizează ISU Alba.
Astfel, nu au fost dispuse opriri ale funcționării ori utilizării construcțiilor.
Activitățile de control vor continua și în perioada următoare la astfel de categorii de obiective din zona de competență a ISU.
Amenda penru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu a fost pentru un restauant.
Anunțuri gratuite din Maramures


