Noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe a recunoscut că nu a promovat examenul de admitere în barou. Declarația vine după apariția unor întrebări privind cariera sa juridică, în condițiile în care Donald Trump o prezentase anterior drept avocat, informează Mediafax.

Katie Zacharia, noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a confirmat joi că nu a promovat examenul de admitere în barou, după ce experiența sa profesională în domeniul juridic a fost pusă sub semnul întrebării, relatează Reuters.

Zacharia, care și-a început activitatea la Casa Albă luni, afirmase anterior că a practicat avocatura înainte de a intra în politică, iar președintele Donald Trump o descrisese drept avocat.

Katie Zacharia recunoaște că nu a promovat examenul

Într-un interviu acordat joi seară emisiunii „Hannity”, de la Fox News, prezentatorul Sean Hannity a întrebat-o direct dacă nu a promovat examenul de avocatură.

„Corect”, a răspuns Zacharia.

Întrebată dacă a susținut examenul a doua oară, aceasta a răspuns: „Nu”.

Potrivit Universității Pepperdine, Zacharia a absolvit Facultatea de Drept în 2011.

În Statele Unite, aproape toți avocații autorizați obțin mai întâi o diplomă în drept, însă absolvenții nu pot practica legal avocatura fără să fie admiși într-un barou.

Prima conferință de presă de la Casa Albă, criticată

Marți, în timpul primei sale conferințe de presă, Zacharia a răspuns întrebărilor adresate de doar trei jurnaliști, înainte de a încheia evenimentul în mai puțin de 15 minute.

Prestația sa a fost criticată de unii comentatori din presă și analiști politici, însă Donald Trump a apărat-o.

„Mi s-a părut că a fost foarte bună”, le-a declarat președintele american jurnaliștilor.

Întrebată de Hannity despre prestația sa, Zacharia a explicat:

„Ceea ce simt este că mi-am asumat cu adevărat responsabilitatea de a susține conferința de presă, Sean, având foarte puțin timp pentru pregătire”.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *