Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, unul dintre cele mai importante momente istorice petrecute la Alba Iulia a avut loc în urmă cu 104 ani. Ceremonia din 1922 a venit la patru ani după Marea Unire și a reprezentat consacrarea simbolică a noii Românii întregite.
Alegerea orașului pentru acest moment nu a fost întâmplătoare, deoarece Alba Iulia era deja unul dintre locurile cu cea mai puternică încărcătură simbolică din istoria românilor.
Aici intrase Mihai Viteazul în 1599, iar la 1 Decembrie 1918 fusese proclamată Unirea Transilvaniei cu România.
Încoronarea lui Ferdinand și Maria urma astfel să lege simbolic noul stat de două dintre momentele majore ale istoriei sale.
Ceremonia a fost pregătită timp îndelungat, iar pentru Alba Iulia a însemnat și o amplă transformare urbană.
Cel mai important proiect a fost Catedrala Încoronării, construită în anii 1921-1922 după planurile arhitectului Victor Gh. Ștefănescu.
Pictura interioară a fost realizată de Costin Petrescu.
Catedrala a fost sfințită pe 8 octombrie 1922, cu numai o săptămână înaintea Încoronării.
Cum s-a desfășurat Încoronarea din 15 octombrie 1922
Festivitățile au început în dimineața zilei de 15 octombrie cu un Te Deum oficiat în noua catedrală, în prezența Familiei Regale, a Guvernului și a numeroși invitați din țară și din străinătate.
Coroanele au fost binecuvântate în cadrul slujbei, însă momentul propriu-zis al încoronării s-a desfășurat în exteriorul catedralei, sub un baldachin.
Regele Ferdinand și-a așezat singur coroana pe cap, apoi a pus coroana pe capul Reginei Maria.
Coroana purtată de Ferdinand era cea folosită de Carol I la încoronarea din 1881, dar în 1922 a fost completată cu însemne care reprezentau Basarabia, Bucovina și Transilvania.
Coroana Reginei Maria era realizată din aur și cântărea aproximativ 1,8 kilograme.
După încoronare a fost intonat Imnul Regal, iar momentul a fost marcat de 101 salve de tun. A urmat defilarea trupelor, pe care Ferdinand a primit-o călare.
La ceremonie au asistat peste 30.000 de persoane, în condițiile în care Alba Iulia avea aproximativ 10.000-11.000 de locuitori, potrivit Agerpres.
Încoronarea, punctul simbolic de final al proiectului României Mari
Ferdinand era rege al României încă din 1914, astfel că ceremonia din 1922 nu a însemnat începutul domniei sale.
Semnificația momentului era alta: Încoronarea îl prezenta pe Ferdinand drept suveran al statului rezultat după unirile din 1918 și transforma Alba Iulia, din nou, într-un centru simbolic al istoriei naționale.
În proclamația adresată poporului în ziua Încoronării, regele aducea un omagiu celor care contribuiseră, prin muncă și sacrificii, la realizarea unității naționale.
Anunțuri gratuite din Maramures


