SĂNĂTATE ÎN COMUNITATE #1. „Comunicarea este… aproape totul” – Sibiu 100

Comunicarea ne însoțește în fiecare zi, în toate relațiile pe care le construim. Dar cât de des reușim să ne exprimăm nevoile, emoțiile și limitele într-un mod sănătos, fără să ne pierdem pe noi înșine sau legătura cu celălalt?

În prima ediție a rubricii „Sănătate în comunitate” discutăm, în exclusivitate, cu Dr. psih. Aurelia Drăgici, psiholog clinician principal și psihoterapeut, despre importanța comunicării în relațiile interpersonale, stilurile de comunicare pe care le dezvoltăm încă din copilărie și despre cum putem învăța să comunicăm mai clar, asertiv și cu blândețe.

Fie că vorbim despre relațiile romantice, cele de familie, prietenii sau mediul profesional, comunicarea este prezentă în fiecare interacțiune. Deși felul în care ne exprimăm diferă în funcție de context și de interlocutor, un lucru rămâne esențial: capacitatea de a ne exprima propriile nevoi, respectându-le, în același timp, pe ale celuilalt.

„Din perspectiva psihologiei, comunicarea este aproape totul”

„Aș începe prin a spune că, din perspectiva psihologiei, comunicarea este aproape totul, pentru că a comunica înseamnă să externalizăm o parte din felul în care gândim și felul în care este construit psihicul nostru”, explică Aurelia Drăgici.

Specialista subliniază că o comunicare sănătoasă nu presupune neapărat acordul dintre două persoane, ci capacitatea acestora de a rămâne conectate atât la propriile emoții și nevoi, cât și la cele ale interlocutorului.

„Comunicarea sănătoasă este atunci când reușesc să păstrez contactul cu mine și reușesc să fiu conectat și la celălalt. A comunica eficient nu înseamnă întotdeauna să fim de acord unul cu celălalt. Este foarte mult despre a rămâne în contact cu ce simt eu, cu ce simte celălalt și cu capacitatea de a exprima și de a primi mesajele bidirecțional.”

Comunicarea asertivă, pasivă și agresivă. Cum învățăm să ne exprimăm nevoile?

Felul în care comunicăm nu se formează întâmplător. Potrivit psihoterapeutei, stilurile noastre de comunicare sunt influențate de temperament, de mediul în care creștem și, mai ales, de modul în care cei din jur au comunicat cu noi în copilărie.

„Stilurile de comunicare, din punct de vedere psihologic, se formează la intersecția dintre temperament, mediu și felul în care învățăm să comunicăm și felul în care se comunică cu noi când suntem foarte mici.”

Comunicarea asertivă reprezintă modelul dezirabil, în care o persoană reușește să își exprime nevoile și limitele personale, fără să piardă contactul cu interlocutorul.

„Ce înseamnă să comunicăm asertiv? Este echivalentul comunicării sănătoase, adică o comunicare în care spun ce am nevoie, reușesc să transmit granițele, limitele și, în același timp, să rămân în contact cu celălalt.”

La polii opuși se regăsesc comunicarea pasivă și cea agresivă, două stiluri care pot reflecta mecanisme de adaptare învățate încă din primii ani de viață.

În cazul comunicării pasive, persoana evită să își exprime nevoile sau nemulțumirile, adesea din teama de a genera un conflict.

„Pasiv este atunci când evit, practic este un stil de coping, evit să spun ce am nevoie, evit de fapt un conflict și, practic, am învățat asta în copilăria timpurie, când a spune ce nevoie am, probabil, n-a fost bine primit.”

În schimb, comunicarea agresivă poate apărea atunci când o persoană a învățat că trebuie să ridice tonul sau să reacționeze intens pentru a fi ascultată.

„Stilul agresiv este stilul în care copilul învață că trebuie să ridice vocea ca să fie auzit, că are nevoie de o tonalitate în plus […] ca să îi fie auzite nevoile.”

Aceste tipare pot continua să se manifeste și la maturitate, dacă nu devenim conștienți de ele și nu intervenim pentru a le schimba.

„Sigur că ne dorim să ajungem la un tip de comunicare asertivă, pentru că este cea în care suntem cel mai puțin răniți, este cea în care păstrăm contactul cu noi și cu celălalt în același timp”, explică psihoterapeuta.

Comunicăm diferit în familie, în cuplu și la serviciu. Dar ce ar trebui să rămână neschimbat?

Este firesc ca felul în care comunicăm să se adapteze relației și contextului în care ne aflăm. Limbajul folosit într-o discuție profesională poate fi diferit de cel dintr-o conversație cu partenerul de viață sau cu propriul copil.

„Desigur că se schimbă tipul de comunicare atunci când relația în care comunicăm este diferită. Într-un fel comunicăm la serviciu, când avem de-a face cu colegi, cu un superior, diferit comunicăm când ne întâlnim acasă cu familia. Acolo suntem cumva mai autentici, dar nu neapărat într-o comunicare mai sănătoasă.”

În relația cu copiii, comunicarea trebuie adaptată vârstei și nivelului lor de dezvoltare, astfel încât mesajele transmise să poată fi înțelese.

Cu toate acestea, indiferent de relație, principiile comunicării sănătoase ar trebui să rămână aceleași: exprimarea clară a nevoilor, respectarea limitelor și disponibilitatea de a-l asculta pe celălalt.

„Comunicarea la nivel de business, de exemplu, este destul de diferită, dar nu trebuie să se abată niciuna dintre tipologiile acestea de la comunicarea sănătoasă. Asta ar fi un deziderat.”

Psihoterapeuta atrage atenția și asupra modului în care experiențele personale ne influențează interpretarea mesajelor. În special în relațiile de cuplu, un mesaj poate declanșa reacții emoționale automate, iar interlocutorii ajung să nu se mai asculte cu adevărat.

„Un partener spune ceva, asta devine un fel de trigger pentru celălalt, care reacționează impulsiv […] pe niște tipare automate pe care le cunoaște și acesta este modul în care cei doi parteneri nu se aud.”

Astfel de situații apar însă și în prietenii, în familie sau în relațiile profesionale.

„Foarte rar reușim să ne dăm seama că, de fapt, reacționăm inconștient și că celălalt nu a spus ce am înțeles noi.”

Cum putem comunica mai sănătos? Sfatul psihoterapeutei Aurelia Drăgici

Dincolo de înțelegerea stilurilor de comunicare, un pas important este să învățăm să ne observăm propriile reacții înainte de a răspunde.

„Dacă ar fi să rezum într-un răspuns scurt ce recomand pentru o comunicare sănătoasă, ar fi să rămânem mai mult în contact cu noi, adică să ascultăm mai mult, să acordăm poate puțin timp felului în care corpul meu se simte și să nu răspund atunci când sunt copleșit emoțional, când în interiorul meu este tristețe sau furie sau frică.”

Specialista subliniază că este în regulă să cerem timp pentru a ne regla emoțional, înainte de a continua o conversație dificilă.

„Putem să cerem un pic de timp, dacă asta este nevoie, ca să mă pot regla emoțional. Pentru că a comunica sănătos înseamnă să fiu în contact cu ce simt și, în același timp, să pot returna un răspuns adecvat partenerului de diadă în comunicare.”

A comunica sănătos nu înseamnă să avem întotdeauna dreptate sau să evităm orice dezacord. Înseamnă să găsim o modalitate de a ne exprima autentic și clar, fără să pierdem din vedere persoana cu care vorbim.