Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă
La 26 de ani, Niyigena Theophile a parcurs un drum care leagă două lumi, două culturi și două spații artistice aflate la mii de kilometri distanță. Originar din Rwanda, tânărul artist s-a stabilit la Alba Iulia, oraș în care continuă să se formeze și să creeze, transformând experiențele, oamenii și chipurile pe care le întâlnește în adevărate opere de artă.
Pentru Theophile, arta nu este doar o profesie, ci un mod de a privi lumea. Portretele sale surprind mai mult decât trăsături și expresii: ele caută emoția, povestea și identitatea celui reprezentat. Fiecare chip devine, în mâinile artistului, o poveste spusă prin linii, lumină, culoare și expresivitate.
Parcursul său artistic a început în Rwanda, unde și-a urmat studiile liceale la „École d’Arts de Nyundo”, specializându-se în Artă Grafică – desen, gravură și ilustrație. A continuat apoi în România, absolvind Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea Pictură.
În prezent, Niyigena Theophile este masterand în anul al II-lea la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Mozaic Bizantin. Alegerea acestei specializări adaugă o nouă dimensiune parcursului său artistic, apropiindu-l de una dintre cele mai vechi și mai profunde forme ale artei creștine.
– Când ți-ai dat seama că ai un talent aparte la desen?
– Mi-am dat seama că îmi place să desenez în perioada 2008–2012. În 2014 m-am hotărât să urmez un liceu de profil artistic, iar în 2016 am reușit să fiu admis la singura școală secundară de artă din Rwanda, unde am urmat timp de 3 ani specializarea de artă grafică.
– Care a fost primul portret de care ai fost cu adevărat mândru?
– Primul portret de care am fost cu adevărat mândru a fost o pictură realizată pentru verișoara mea în 2016, în primul meu an la școala profesională de artă. Acea lucrare mi-a dat încrederea că, dacă rămân consecvent, pot ajunge departe în pictură.
– Îți amintești momentul în care cineva ți-a spus pentru prima dată că ai un talent extraordinar?
– Nu îmi amintesc cu precizie anul exact, însă țin minte că unii colegi de liceu mă rugau să-i ajut la partea de pictură acolo unde le era mai greu, cum ar fi realizarea unui portret sau stăpânirea unei anumite tehnici ori stil.
– Cât este talent și cât este muncă în spatele unui portret reușit?
Oamenii cred că un portret frumos este doar talent nativ, însă adevărul este că în spate se află foarte multă transpirație, ore de exercițiu, eșecuri și o disciplină enormă. Arta adevărată, nu doar un portret, începe de la o idee, trece prin îndoieli față de acea idee și necesită credință înainte de a o împărtăși societății.
Ca pictor profesionist, talentul contează mult — mâna, ochiul, emoția. Însă ca artist mozaicar, munca este totul. Talentul îți oferă ideea portretului în câteva minute; executarea lui durează de la câteva ore la două zile, în funcție de complexitate și dimensiuni. În schimb, mozaicul îți ia săptămâni întregi de tăiat piatră cu piatră pentru a aduce lucrarea la viață. Aș spune că este 20 la sută talent și 80 la sută muncă și răbdare. Fără muncă, talentul rămâne doar o intenție frumoasă.
– Cum reușești să surprinzi atât de bine asemănarea unei persoane?
– La început, ca începător, ștergeam foarte mult din frică, frica de a nu rata modelul. Acum nu mai șterg aproape deloc. Cu experiența devine mai ușor, iar desenul pur și simplu curge de la sine pe măsură ce lucrezi. Când stăpânești proporțiile și stilul, nu mai desenezi cu teamă. Asemănarea nu înseamnă să copiezi fiecare detaliu, ci să prinzi raportul corect dintre trăsături. Da, uneori mai șterg, dar foarte rar acum.
– Cum ai ajuns să te stabilești în Alba Iulia?
– Am venit la Alba Iulia pentru că am vrut să fac o schimbare. Am studiat arta grafică și pictura în liceu și la facultate, însă pictura devenise o zonă de confort și căutam ceva mai profund. Aici am descoperit mozaicul nu doar ca un curs secundar, ci ca o adevărată specializare. Ce îmi place cel mai mult este că, pe lângă mozaic, învăț simultan tehnica icoanei, tehnica frescei și teologia din spatele lor — totul este conectat.
Oamenii mă întreabă de ce nu am ales un oraș mai mare. Pentru mine nu a fost niciodată vorba despre infrastructură. Orașele mari îți oferă multe, dar îți și risipesc atenția. Alba Iulia îmi oferă exact ce am nevoie acum: liniște, concentrare și trecerea de la efemeritatea picturii la eternitatea pietrei. Îmi oferă o comunitate care prețuiește arta sacră. Uneori nu este vorba despre cât de mare este orașul, ci despre ce îți permite acel oraș să devii.
– Ce înseamnă pentru tine Alba Iulia?
– Pentru mine, Alba Iulia este o cetate a liniștii, a concentrării și a păcii. Pentru un artist, asta înseamnă totul. Alba Iulia înseamnă un „acasă” departe de casă.
– Te-a influențat în vreun fel orașul în ceea ce privește arta ta?
– Da, foarte mult. Înainte, arta mea era pe hârtie și pânză – efemeră, rapidă. Alba Iulia este un oraș al pietrei. Zidurile Cetății, istoria romană, bisericile ortodoxe… totul aici vorbește despre lucruri care dăinuie. Orașul m-a influențat să trec de la desenul rapid la mozaic, de la ceea ce se poate șterge la ceea ce rezistă.
De asemenea, a însemnat mult pentru mine faptul că am avut deja ocazia să expun de două ori la Museikon, în cadrul expozițiilor studențești organizate de universitate. Să-ți vezi lucrarea într-un muzeu dedicat icoanelor și artei sacre te face să înțelegi mai bine de ce ești aici.
– Ai desenat oameni sau locuri din Alba Iulia?
– Da. Am realizat deja comenzi de portrete pentru oameni din Alba Iulia, atât adulți, cât și copii. Este emoționant când o familie locală are încredere în tine și îți susține munca prin comenzi. Am participat și la proiectul «Suvenir la înălțime!», realizat de Haida la Alba Iulia și Urban Colors. Ne-am urcat deasupra orașului și am avut libertatea de a desena tot ce ne-a atras atenția în Cetate. A fost minunat să văd orașul de sus.
– Cum este să fii un tânăr artist într-un oraș precum Alba Iulia?
– Este liniștit, dar nu într-un mod plictisitor. Într-un oraș mare ești pierdut, ești doar unul dintre sute de artiști. În Alba Iulia ești văzut. Oamenii te cunosc, vorbesc cu tine, îți cer un portret, te întreabă ce desenezi. Cetatea îți oferă sentimentul de concentrare. Ai timp să lucrezi, să înveți mozaicul piatră cu piatră, fără zgomotul unui oraș mare. Pentru un tânăr artist care dorește să își construiască o temelie solidă, este locul perfect.
– Simți că orașul îți oferă suficiente oportunități pentru a-ți valorifica talentul?
– Da, categoric. Pentru un oraș de mărimea Albei, sunt surprins de cât de multe oportunități există. Am avut deja o expoziție personală, «Niyigena 1», în perioada mai-iunie la Framm’s în Alba Iulia, am expus de două ori la Museikon în expozițiile studențești, am avut comenzi de portrete de la oameni din oraș și am luat parte la proiecte precum «Suvenir la înălțime!» cu Urban Colors și Haida. Simt că, dacă lucrezi serios, orașul îți oferă spațiu să crești — iar asta mă motivează să ofer înapoi comunității prin arta mea.
– Îți dorești să transformi desenul într-o carieră?
– Trăiesc exclusiv din artă încă din 2018; este singura mea profesie full-time. Arta m-a dus în locuri la care nu aș fi visat niciodată și m-a conectat cu oameni importanți din întreaga lume. Nu este un hobby pe care vreau să-l transform într-o carieră — este deja cariera mea. Acum, în Alba Iulia, vreau să trec la nivelul următor: de la desen și portrete la mozaic monumental, lucrări care vor rămâne peste decenii sau sute de ani.
– Ce ți-ar plăcea să realizezi și încă nu ai avut curajul sau ocazia să încerci?
– De câteva luni visezi la o pictură murală de mari dimensiuni într-un spațiu public din Alba Iulia. O lucrare care să fie o punte simbolică între cele două case ale mele: Rwanda și România. Un mozaic sau o pictură murală care să unească culorile, chipurile și poveștile culturale din ambele locuri. Este un vis mare, care cere curaj, spațiu și încredere, și încă aștept oportunitatea potrivită pentru a-l propune.
– Care este visul tău cel mai mare legat de desen?
– Cel mai mare vis al meu este să-i fac pe oameni să înțeleagă adevărata esență a vieții prin arta mea și să le aduc bucurie. Dar îmi doresc și un succes real: să construiesc un brand sustenabil și active pe termen lung din meseria mea, nu să cumpăr simboluri de statut doar pentru a proiecta imaginea unui „maestru de succes”. Succesul adevărat înseamnă pentru mine să mă concentrez pe măiestria în sine, în fiecare zi, și apoi să folosesc veniturile din această măiestrie pentru a îmbunătăți viața celor din jur.
– Ai ajuns să desenezi oameni sau să le descoperi poveștile?
– Ambele. La început desenez chipul, dar foarte repede ajung să descopăr povestea din spatele lui. Un chip nu este niciodată doar o adunare de linii, este o viață întreagă. Când desenez pe cineva, este ca și cum i-aș asculta povestea.
– Dacă mâine nu ai mai putea desena, ce crezi că ți-ar lipsi cel mai mult?
– Mi-ar lipsi propriul meu limbaj și mi-ar lipsi să fac ceea ce m-am specializat să fac. În afară de faptul că este pasiunea mea, este singura profesie căreia m-am dedicat și iubesc să fiu artist. Ori de câte ori fac o pauză mai lungă fără să desenez, simt că lipsește ceva, chiar dacă aș face alte lucruri importante — simt că ceva este în neregulă sau că nu fac ceea ce sunt menit să fac.
Secțiune Știri sub articolul principal
Anunțuri gratuite din Maramures