Metalul Buzău a revenit cu victorie în Liga 2, după pauza competițională pricinuită de meciurile echipelor naționale. Formația pregătită de Valentin Stan a câștigat cu 1-0 pe teren propriu, contra celor de la AFC ASA Târgu Mureș, ajungând la trei victorii la rând în campionat și la un bilanț de 10 puncte acumulate în ultimele patru runde.
Succesul contra grupării din Mureș a fost la limită, dar a ajutat-o să urce puțin în ierarhia Ligii 2.
Al treilea succes la rând pentru Metalul Buzău în Liga 2
Metalul Buzău ocupă locul 7 în clasament, cu 17 puncte și 10-7 golaveraj. În runda a 9-a, echipa lui Valentin Stan a jucat pe teren propriu contra AFC ASA Târgu Mureș, de care a trecut la limită, 1-0, în urma reușitei lui Valentin Robu, din partea secundă, din minutul 57.
După opt etape, Metalul era pe o poziție bună în Liga 2, pe o pantă ascendentă în ultima perioadă, având trei rezultate pozitive la rând. Anterior succesului cu Concordia Chiajna (scor 1-0) din runda a 8-a, buzoienii au remizat pe terenul CSC Șelimbăr (scor 1-1), dar au și învins Unirea Slobozia pe terenul propriu (scor 2-0).
Valentin Stan, fericit de victorie, nu și de modul în care se prezintă suprafața de joc
Antrenorul Metalului Buzău, Valentin Stan era destul de încrezător în ceea ce privește sezonul de Liga 2 înainte de prima rundă, mai ales că în precedentele ediții de campionat era cât pe ce să o ducă în play-off.
Acum, a urmat un nou succes, contra AFC ASA Târgu Mureș, dar antrenorul a confirmat că suprafața de joc a arătat destul de rău și că jucătorii săi au avut probleme în controlarea balonului.
”O victorie meritată, am fost echipa cu ocaziile, care a construit atât cât s-a putut. Cred că am fost echipa care, în afară de inițiativă, a avut și acțiuni.
Suprafața de joc a arătat prost, s-a văzut pe construcție, balonul sare. Îți trebuie o secundă în plus să lași balonul jos, iar adversarul are o secundă în plus să se regleze. Poate că, dacă vom avea mai multă grijă, vom face ca terenul să arate tot mai bine.
Așa e normal, să joci pe un teren practicabil. A fost un dezavantaj, dar e bine că am marcat. Am avut și câteva ocazii pe care ni le-am creat în afară de gol, dar, să nu uităm, am avut câteva ocazii și în urma unor erori ale adversarilor, nu în urma unor combinații bune pe care noi le-am avut”, a spus Valentin Stan după meci.
- Metalul Buzău: Iul. Dinu – Alb. Olaru, Rz. Milea, Ad. Moldovan, Baxevanos, Opaiț, Val. Robu, Căldăraru, A. Nica, Saim Tudor, Borțoneanu (cpt.)
Rezerve: Andr. Ureche – Parfeon, Cr. Dumitru, D. Oprea, G. Crețu, El Khabchi, Cubleșan, Luc. Nagy, Puiu
În etapa a 10-a din Liga 2, Metalul Buzău va întâlni CSM Olimpia Satu Mare, în deplasare. Formația din Satu Mare este pe locul 20 din 22 de echipe în clasament, cu un total de 5 puncte, la două lungimi de ultima clasată, CSC Dumbrăvița.
Reacția lui Valentin Stan de la finalul partidei Metalul Buzău – AFC ASA Târgu Mureș:
Anunțuri gratuite din Maramures


