Un accident cu ATV-ul s-a produs, sâmbătă după amiaza, în apropiere de Boița, unde două persoane, printre care un copil de numai 12 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce vehiculul s-a răsturnat pe un deal.

La fața locului au intervenit două echipaje ale Ambulanței Sibiu. Ambele victime au suferit traumatisme și au fost transportate la unități medicale din Sibiu, în stare stabilă.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, una dintre victime este un bărbat în vârstă de 26 de ani, care a suferit fracturi la nivelul membrelor superioare.

Copilul de 12 ani a fost diagnosticat cu traumatism facial și fractură de piramidă nazală.

„Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, unul cu medic și unul de tip B (as.medical),au intervenit în afara localității Boița(pe un deal din apropiere), la un accident unde un ATV s-a răsturnat.

Echipajele sosite la fața locului au asistat medical două victime,un bărbat în vârstă de 26 de ani care a suferit fracturi ale membrelor superioare și un minor în vârstă de 12 ani, care a suferit traumatism facial cu fractura de piramida nazală.

După imobilizare și administrarea tratamentului victimele au fost transportate la UPU Sibiu, respectiv CPU Luther, conștiente, cooperante în stare stabilă”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

FOTO: Arhivă

Știri pe același subiect

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *