Casa de avocatură Filip & Company a acordat asistenţă juridică BRD – Groupe Société Générale şi Raiffeisen Bank România, în calitate de intermediari, în legătură cu oferta publică de obligaţiuni municipale în valoare de 30 milioane de euro derulată de Municipiul Alba Iulia.

Oferta, desfăşurată în perioada 21–25 septembrie 2026 şi adresată atât investitorilor de retail, cât şi investitorilor instituţionali, a atras un interes semnificativ. Valoarea totală a ordinelor de subscriere a depăşit 77 milioane de euro, cererea investitorilor depăşind cu peste 47 milioane de euro valoarea obligaţiunilor oferite.

Fondurile obţinute vor contribui la cofinanţarea a două proiecte importante, aflate în execuţie şi susţinute prin fonduri europene nerambursabile: artera cu rol de culoar verde de mobilitate din zona de sud-vest a municipiului şi pasajul subteran din zona Stadionului Unirea. Aproximativ 18,5 milioane de euro vor fi utilizate pentru refinanţarea în vederea restructurării datoriei publice locale existente, iar restul fondurilor vor susţine realizarea celor două obiective de investiţii.

 

Te-ar putea interesa și:

„Această emisiune arată că piaţa de capital îşi poate găsi un loc firesc în mixul de finanţare al autorităţilor locale. Dincolo de dimensiunea concretă a tranzacţiei, interesul puternic al investitorilor este relevant pentru ceea ce spune despre profunzimea şi capacitatea de absorbţie a pieţei româneşti pentru astfel de instrumente”, a declarat Olga Niţă, partener Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat BRD – Groupe Société Générale şi Raiffeisen Bank în cadrul acestei tranzacţii a fost coordonată de Olga Niţă (partener) şi i-a inclus pe Alexandru Bîrsan (managing partner), Roxana Diaconu (counsel), Bianca Gheorghe (associate), Rebecca Marina (partener), Camelia Ianţuc (counsel) şi Sandra Danciu (associate).

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *