|

Relații Publice
|

relatii.publice@ulbsibiu.ro


Sibiul face un pas important în dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, prin inaugurarea Campusului pentru învățământ dual, o investiție în valoare totală de 123,7 milioane de lei, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul, cu o durată de implementare de 36 de luni, a fost finanțat prin programul-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual, în cadrul PNRR, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15 – Educație. Investiția urmărește dezvoltarea unui sistem educațional conectat la realitățile economice și la cerințele angajatorilor, prin parteneriate între instituțiile de învățământ, administrația publică și operatorii economici. Valoarea contractului acoperă construcția campusului profesional dual integrat, liceal și universitar, digitalizarea laboratoarelor de pregătire practică, dar și granturile pentru dezvoltarea învățământului dual.

Inițiatorul proiectului este Consorțiul pentru Învățământ Dual – PRODUAL, coordonat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Din acest consorțiu, pe lângă ULBS, mai fac parte Primăria Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș și Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș. Operatorii economici parteneri în acest consorțiu sunt companiile: AUMOVIO, Compa S.A., Marquardt Schaltsysteme S.C.S., ODU Romania Manufacturing S.R.L. din Sibiu, Rheinmetall Automecanica din Mediaș și respectiv Solina S.R.L. din Alba-Iulia. Campusul pentru învățământul dual urmărește să consolideze legătura dintre mediul educațional și mediul industrial, oferind tinerilor elevi și studenți oportunități de formare profesională relevante, iar angajatorilor acces la viitori specialiști pregătiți pentru cerințele industriei.

„Sibiul este un oraș vibrant, care merită să intre într-o nouă etapă de dezvoltare. Prin crearea acestui hub atât de complex destinat învățământului dual, un centru care conectează mediul de afaceri cu cel academic, universitatea se poziționează ca un liant între instituții și mediul privat. Am reușit, ca prin finanțare europeană, sǎ construim la Sibiu un sistem educativ complex și performant , în beneficiul tinerelor generații. Mulțumim pentru întreaga colaborare Primăriei Municipiului Sibiu, doamnei primar Astrid Cora Fodor, constructorului CON-A și partenerilor din Consorțiul pentru învățământul dual – PRODUAL. Campusul reprezintă de fapt o investiție în competențele și viitorul comunității”, a spus  prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.

„Sibiul are deja o experiență solidă în învățământul dual, începând implementarea lui încă din 2008, la inițiativa mediului de afaceri și în beneficiul elevilor. Am înțeles că o meserie este pentru mulți baza unui trai decent, iar pentru economia Sibiului, mâna de lucru calificată și suficientă a fost unul dintre atuurile care au contat pentru investitori. Sper ca acest Campus să fie oportunitatea pe care o așteptau elevii si studenții și că tot mai mulți se vor orienta și către o meserie tehnică. Pentru mediul de afaceri știu că acest Campus va fi o resursă importantă de forță de muncă. Pentru Universitate și pentru liceele tehnice, Campusul înseamnă o dezvoltare în direcția bună. Pentru oraș, aceste facilități înseamnă o nouă investiție în educația adaptată prezentului. Un tânăr care învață o meserie astăzi își poate construi un viitor aici, acasă, în Sibiu – deci e și modul nostru de a ne păstra tinerii. Felicitări și mulțumiri conducerii Universității Lucian Blaga pentru gestionarea impecabilă a proiectului. Felicitări constructorului CON-A pentru calitatea lucrărilor și execuția rapidă, un mod de a lucra cu care, de altfel, ne-au obișnuit, precum și proiectantului care a conceput acest Campus. Mulțumiri partenerilor din Consorțiu care au susținut proiectul, precum și instituțiilor avizatoare, a căror cooperare a fost esențială în realizarea construcției în timpul foarte scurt.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

Campusul Dual se întinde pe o suprafață de aproximativ 2 ha și cuprinde clădiri, terenuri de sport, spații verzi și parcări. Corpul de clădire destinat activităților educaționale dispune de 14 laboratoare dintre care trei de tip hală, trei dotate cu echipamente din domeniul informaticii și proiectării asistate de calculator și patru săli de curs, fiecare având capacități cuprinse între 50 și 80 de locuri. Laboratoarele sunt dedicate unor domenii precum mecatronică, robotică, electronică, sisteme de producție digitale, automatizări industriale, ingineria materialelor. Aceste facilități vor permite desfășurarea unor activități aplicate pe echipamente similare celor utilizate în industrie. Complexul mai dispune de un amfiteatru cu peste 190 de locuri și un spațiu multifuncțional. De asemenea, campusul dispune de un cămin cu o capacitate de 57 de camere duble, 8 apartamente și 4 camere pentru persoane cu dizabilități. Dincolo de spațiile dedicate educației, complexul se remarcă prin facilitățile care contribuie la un stil de viață modern și la utilizarea eficientă a resurselor. Clădirile sunt dotate cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură, soluții menite să susțină eficiența energetică și reducerea impactului asupra mediului, toate cele patru corpuri de clădire fiind clasificate in clasa A sau A+ de eficiență energetică.

„Ne-am dorit ca prin acest proiect să oferim elevilor și studenților noștri acces la un sistem educațional modern, adaptat cerințelor actuale ale pieței muncii. Întreg campusul oferă acces la tehnologii moderne utilizate în industrie precum și spații de co-working, de cazare și de recreere, care vin să întregească oferta educațională pentru sistemul de învățământ liceal și universitar dual.”, a spus prof. univ. dr. ing. Sever-Gabriel Racz, managerul proiectului.

Biblioteca și zonele de studiu oferă un cadru adecvat pentru învățare și dezvoltare personală, în timp ce cantina, amenajată la standarde moderne, răspunde nevoilor cotidiene ale elevilor și studenților. Căminul asigură condiții de cazare pentru tineri, facilitând accesul la educație și participarea la programele de formare duală. Infrastructura exterioară completează facilitățile campusului, fiind prevăzute parcări cu o capacitate totală de peste 140 de locuri. De asemenea, campusul beneficiază de două terenuri de sport, unul de fotbal și unul multifuncțional. Prezența bicicletelor electrice aflate la dispoziția studenților încurajează, la rândul lor, mobilitatea alternativă.

„La 20 de ani, poate nu avem încă toate răspunsurile pentru viitorul nostru, dar avem nevoie de locuri și de oameni care să ne dea încredere că putem reuși. Iar faptul că astăzi avem la Sibiu un campus atât de bine dotat, unde putem învăța în condiții moderne, înseamnă foarte mult pentru noi” (Ana Ispas, studentă in anul II la specializarea Mecatronică dual, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu).

 

 





Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *