Reprezentanții brigăzii asigură populația că nu există motive de îngrijorare.

Un exercițiu de antrenament planificat va avea loc, în zilele de 7 și 14 octombrie, la Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, au anunțat marți reprezentanții unității.

Cu acest prilej, reprezentanții brigăzii asigură populația că nu există motive de îngrijorare.

În cadrul exercițiului, locuitorii din municipiul Bistrița și din zonele aflate în apropierea unităților militare vor putea auzi semnale sonore speciale.

Vor fi emise semnale acustice specifice

Exercițiile vor avea loc în ambele zile, în același interval orar, între 09.00 și 11.00.

Semnalele acustice fac parte exclusiv din scenariul exercițiului și nu indică o situație de urgență, relatează Radio România Cluj.

Activitățile au ca scop testarea și îmbunătățirea capacității de reacție rapidă a militarilor în diferite situații tactice.

Reprezentanții unității precizează că astfel de exerciții sunt planificate din timp și contribuie la menținerea nivelului de pregătire a personalului.

Citește și: Exerciții de tragere cu muniție reală, găzduite de poligoanele Babadag și Cataloi în octombrie

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *