Fundația Comunitară Brașov și Țiriac International Foundation alocă 100.000 de lei pentru finanțarea celei de-a treia generații de școli din programul Fondul Școlilor Active.

Este un program destinat copiilor cu vârste între 6 și 8 ani din comunități aflate în risc socio-educațional, fiind căutate școli care să îmbine proiecte de educație remedială cu activitățile sportive, a declarat pentru Radio Tg.Mureș managerul de program de la Fundația Comunitară Brașov, Erika Andrási:

,,În prima parte, bugetul este între 15.000 și 25.000 lei. Termenul limită pentru scrisorile de intenție este 30 octombrie, după care proiectele intră în incubare și aplicațiile finale trebuie depuse până pe 25 noiembrie. Anunțul finaliștilor va fi publicat pe 17 decembrie. După aceea fiecare școală va dezvolta un plan de intervenție pentru următorul an școlar și vor fi alese 3 școli care vor intra în etapa de follow-up, când, pe baza acestui plan, pot accesa un proiect cu o valoare de maxim 45.000 de euro. Următoarea etapă începe cu 1 septembrie 2027 și se termină la final de mai 2028.”

Anul trecut, Fundația a lucrat cu copii și părinți de la trei școli din județul Brașov, respectiv Crisbav, Racoș și Budila, iar o parte dintre aceștia au continuat cursurile școlare.

Cei interesați pot accesa atât pagina de facebook a Fundației Comunitare Brașov cât și siteul www.fundațiacomunitarabrașov.ro.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *