Un bărbat condamnat în mai multe dosare de-a lungul vremii, fiind vorba de Nicolae Valentin Mandache, a depus mai multe contestații pe rolul Judecătoriei Medgidia și nu numai, fiind nemulțumit de diferite situații în care a fost implicat în Penitenciarul Poarta Albă, dar și în cel din Slobozia. De asemenea, el a dat în judecată Statul Român, Ministerul Justiției, Inspectoratul General al Polţiei Române, Administraţia Nationala a Penitenciarelor, Penitenciarul Constanta – Poarta Albă și Penitenciarul Slobozia.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Medgidia pe 20.08.2026, obiectul fiind ”pretenții”.

Dar, așa cum este precizat mai sus, el a tot depus acțiuni în instanță.

Spre exemplu, prin una dintre hotărârile comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă s-a dispus sancţionarea disciplinară a petentului cu suspendarea dreptului de a primi şi cumpăra bunuri cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de 1 lună, reţinându-se în esenţă că acesta a săvârşit abaterea disciplinară prev. de art. 82 lit.a) din Legea 254/2013.

Mai exact, la data de 18.12.2025, Mandache a fost implicat într-o altercație fizică cu un alt deținut.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Poarta Albă a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului.

Pentru a lua această măsură, judecătorul a avut în vedere faptul că situaţia de fapt rezultă din cele consemnate în referatul privind rezultatul cercetării referitoare la persoana privativă de libertate.

Dar el a mers mai departe, în instanță. Și aici i-a fost respinsă contestația.

Faptele

Nicolae Valentin Mandache fost condamnat la un an de închisoare cu executare după ce a furat două sticle de rom dintr-un supermarket Kaufland din Medgidia. Fapta a avut loc la 22 mai 2024, iar prejudiciul a fost estimat la 340 de lei.

Potrivit actelor din dosar, bărbatul a luat cele două sticle de rom de pe raft și a plecat cu ele, fără să le achite.

Dosarul a fost judecat la Judecătoria Medgidia, iar inculpatul a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei prin procedura simplificată. Această procedură a presupus reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Situația juridică a bărbatului n a cântărit însă în stabilirea sancțiunii. Instanța a constatat că acesta se afla în stare de recidivă postexecutorie, după ce fusese condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de un an de închisoare și săvârșise noua faptă înainte de reabilitare.

Judecătoria Medgidia a apreciat că pedepsele aplicate anterior nu au avut efectul de descurajare urmărit de lege și, la 21 aprilie 2026, l-a condamnat la un an de închisoare în regim de detenție.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatul a fost obligat să achite 2.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia a rămas definitivă la Curtea de Apel Constanța pe 3.07.2026.

Liliana BELCIUG

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *