-
Liga Națiunilor: Portugalia – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1
-
EHF European League: Corona Brașov – Steaua Roșie, duminică, 16:00, DGS 1
Contractul de lucrări pentru demolarea vechiului stadion “Corvinul” din Hunedoara a fost semnat luni (28 septembrie). În locul său, va fi ridicată o arenă modernă, la cele mai noi standarde, care va costa 54 de milioane de euro.
Noul stadion Corvinul din Hunedoara: când încep lucrările la investiția de 54 de milioane de euro și ce aduce arena modernă
Arena Corvinul va fi reconstruită pe un amplasament modernizat, cu peste 10.000 de locuri și facilități conforme UEFA, însă lucrările efective vor începe doar după demolarea vechiului stadion și asigurarea finanțării, potrivit autorităților locale.
Galerie Foto
Constructorul va demara execuția noului Stadion Corvinul din Hunedoara, proiect autorizat și finanțat parțial de Compania Națională de Investiții, după ce firma BS Recycling finalizează demolarea stadionului vechi, etapă contractată pentru începutul lui 2027.
Astfel, la început de 2027, dacă va exista și finanțarea necesară, va începe și construirea propriu-zisă a noii arene de la Hunedoara, potrivit cineconstruieste.ro.
Valoarea contractului pentru demolare este de 1,5 milioane de lei fără TVA.
Demolarea vechiului stadion se face cu fonduri din bugetul local.
Noua arenă va fi construită printr-un proiect derulat de Compania Naţională de Investiţii, în valoare totală de 54 de milioane de euro (inclusiv TVA), proiect la a cărui realizare va contribui şi municipiul Hunedoara cu 25 la sută din valoarea lucrărilor de construcţii şi montaj – 10,3 milioane de euro (sumă care va fi alocată în mai multe tranşe, pe durata derulării lucrărilor).
Galerie Foto
Până va fi gata noul stadion, Corvinul Hunedoara va juca la Petroșani
În primele etape ale actualului sezon din SuperLigă, Corvinul Hunedoara a disputat meciurile de pe teren propriu la Arad, pe arena celor de la UTA. De acum înainte, trupa lui Florin Maxim se va muta la Petroșani, pe stadionul ”Petre Libardi”.
Galerie Foto
Oficialii FRF au mers în inspecție la stadionul din Petroșani pentru a vedea dacă arena îndeplinește condițiile pentru SuperLiga. Reprezentanții au dat favorabil, astfel că formația Corvinul Hunedoara se poate muta mai aproape de casă.
Primul meci al Corvinului la Petroșani ar urma să fie contra celor de la FC Voluntari, pe 9 octombrie, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1.
Etichete: stadion hunedoara , stadion corvinul hunedoara , stadion corvinul
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


