-
Liga Națiunilor: Spania – Cehia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
-
EHF Champions League: FTC – CSM București, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Formația din Gruia a primit interdicție la transferuri din cauza restanțelor către foștii angajați, care și-au cerut drepturile la FIFA, unde apar în acest moment 4 interdicții la transferuri, publicate pe 9, 29 și 30 septembrie.
CFR Cluj are din nou interdicție la transferuri: au apărut 4 cazuri noi pe portalul FIFA și toate din septembrie
CFR Cluj figurează pe site-ul FIFA în acest moment cu patru interdicții la transferuri: una introdusă pe 9 septembrie, pentru trei perioade de mercato, două pe 29 septembrie, valabile până la ridicarea lor, și una pe 30 septembrie, tot pentru trei perioade de mercato.
Este important de menționat că pe data de 20 august Tribunalul Cluj a admis cererea depusă de CFR pentru intrarea în insolvență, iar ardelenii au posibilitatea de a transfera jucători contra cost, dar ar fi dificil în contextul actual pentru că mai multe cerințe trebuie îndeplinite. Totuși, gruparea din Gruia poate legitima jucători liberi de contract.
La începutul verii, CFR Cluj avea nu mai puțin de 12 litigii, însă restricțiile au fost ridicate pe măsură ce datoriile au fost achitate.
CFR Cluj a reușit chiar pe 7 septembrie, în ultima zi de mercato din România, să legitimeze nu mai puțin de 8 jucători. Ulterior, ardelenii au putut să îi înscrie și pe Cristian Perea (21 de ani) și Cristi Ignat (23 de ani).
Rămâne de văzut cum va reuși sau dacă va reuși CFR Cluj să rezolve aceste probleme până la următoarea perioadă de mercato din iarnă.
Ce spunea Răzvan Zăvăleanu pe 29 septembrie despre interdicția de transferuri a CFR-ului: “O putem ridica, pentru că avem documentele potrivite“
“Există în continuare o interdicție la transferuri. Probabil că o putem ridica, pentru că avem documentele potrivite pentru acest lucru. Nu mai este o chestie care să ne agite foarte tare, pentru că mai este mult timp până la următoarea fereastră de mercato.
Cu certitudine ne vom ocupa și sper să ridicăm și această interdicție. Nici nu contează dacă este vorba despre o sumă de bani mică sau mare, pentru că modalitatea de rezolvare este alta, nu plata. Ne bazăm pe aplicarea regulamentului FIFA referitor la companiile care intră în insolvență”, a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru digisport.ro.
Clasamentul din SuperLiga
CFR Cluj se află pe locul 8 în clasamentul SuperLigii, cu 13 puncte din 9 runde. Ardelenii au un meci mai puțin disputat, restanța cu rivalii de la ”U” Cluj.
Etichete: cfr cluj , cfr , fifa , interdictie transferuri , razvan zavaleanu
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


