Campioana Serbiei vine sub Tâmpa după două victorii în campionatul intern.
Echipa de handbal feminin Corona Brașov revine în competițiile europene la finalul acestei săptămâni, când va întâlni Steaua Roșie Belgrad în turul secund preliminar al EHF European League.
Prima manșă este programată duminică, 4 octombrie, de la ora 16:00, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.
Brașovencele au parte de un start de sezon dificil și caută încă prima victorie în Liga Florilor. Evoluția sub așteptări a însemnat intrarea Marianei Târcă în stafful tehnic al echipei alături de un preparator fizic, iar fanii așteaptă acum primele semne ale unei schimbări în bine, chiar la debutul european din acest sezon.
Campioana Serbiei vine sub Tâmpa după două victorii în campionatul intern și după un presezon marcat de două amicale tari contra unor formații de Liga Campionilor, Podravka Koprivnica și Gyor.
Partida din Sala Sporturilor urmează să fie condusă la centru de un cuplu de arbitrii din Franța, Rafik Heddid și Morgan Picot.
Ultimele bilete pentru disputa de duminică sunt disponibile online, iar dacă nu se epuizează, acestea se vor comercializa cu o oră înainte de startul jocului, la casieria de la Sala Sporturilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


