Carna Carpatica, compania deținută de elvețianul Samuel Widmer și clujeanul Cosmin Moldovan care operează abatorul de bovine și ovine din Șieu Măgheruș, pregătește instalarea unei centrale fotovoltaice pentru consumul propriu.
Proiectul prevede 500 de panouri, cu o putere instalată de 350 kWp, și acumulatori cu o capacitate de stocare de 65 kWh. Panourile vor fi montate la sol, pe structuri metalice, pe aproximativ 6.000 de metri pătrați din terenul companiei. Energia produsă va acoperi o parte din consumul abatorului, fără livrarea surplusului în rețeaua de distribuție.
Carna Carpatica procesează carne de vită și oaie pentru piața internă și export. În 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 53,21 milioane de lei, în creștere cu 123% față de anul anterior, un profit net de 65.161 de lei și un număr mediu de 42 de angajați.
Samuel Widmer este unul dintre fondatorii brandului Karpaten Meat, cel mai mare crescător de bovine de carne din rasa Aberdeen Angus din România și controlează 67% din Carna Carpatica. Celălalt partener, Cosmin Moldovan, cu 33%, este proprietarul afacerii Moldovan Carmangerie, specializată în producția și comercializarea cărnii și a preparatelor din carne, cu aproximativ 40 de magazine în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Bihor.
Anunțuri gratuite din Maramures


