UPDATE: „Din cauza degajărilor mari de fum, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert pentru locuitorii din zonă.

„INCENDIU major cu degajari mari de fum produs la Statia de reciclare Rusciori. Ocoliti/evitati zona. Lasati libere caile de acces pentru fortele de interventie. Respectati recomandarile dispuse de autoritati”, este mesajul primit de localnici.

Forțele de intervenție sunt suplimentate cu încă o autospecială de stingere, o autospecială CBRN, precum și două autospeciale de stingere și o autospecială cu roboți din cadrul ISU Alba.

In urma recunoașterii efectuate de pompieri la fața locului, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 700 mp.

Se lucrează pentru luminare extinderii incendiului și pentru localizare”, a transmis Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Alertă în localitatea Șura Mare, unde pompierii sibieni intervin de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la hala unui operator de sortare și reciclare a deșeurilor.

La locul intervenției au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție.

Potrivit primelor informații transmise de pompieri, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, precum și pentru limitarea extinderii incendiului.

Vom reveni cu detalii.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *