Lucrările la prima parcare subterană din municipiul Târgu Mureș au depășit cea mai dificilă fază, iar investiția de 42 de milioane de lei va asigura 292 de locuri de parcare în zona centrală până în vara anului viitor, a anunțat, joi, primarul Soós Zoltán.

Primăria Târgu Mureș și constructorul Geiger au prezentat, joi, stadiul lucrărilor la viitoarea parcare subterană din zona Hotelului Parc, într-o conferință de presă organizată inedit pe șantier, la o adâncime de aproximativ 13 metri sub nivelul terenului.

‘La Târgu Mureș construim prima parcare subterană. Cea mai dificilă parte a fost pregătirea terenului și lucrările de consolidare, pentru a putea construi în siguranță la această adâncime. De acum, parcarea va începe să prindă contur, nivel cu nivel. Iar la următoarea conferință de presă vă invit să fiți primii care vor intra cu mașina în noua parcare’, a declarat Soós Zoltán.

Până în prezent au fost finalizate integral etapele de excavare și stabilizare a solului, fiind extrași peste 30.000 de metri cubi de pământ și a fost realizată incinta de protecție formată din pereți mulați din beton cu o lungime perimetrală de 205 metri, care coboară până la 18,85 metri în adâncime.

Începând cu data de 5 octombrie, constructorul va demara procesul de armare și turnare a fundației, urmând ca structura clădirii să fie ridicată etapă cu etapă, a arătat Alexandru Radu, director Construcții la Cheie în cadrul Geiger Proiecte Construcții.

‘Este o lucrare grea, o provocare din perspective tehnice. Alocăm un timp suficient de mare proiectării pentru a preveni toate problemele care pot apărea. Ne bucurăm că suntem în Târgu Mureș de 25 de ani și că lucrăm pentru astfel de investiții (…). Lucrările la acest obiectiv au început pe 26 ianuarie și au un termen contractual de finalizare stabilit pentru 26 iulie 2027 (…). Lucrarea este una grea. Vrem să mulțumim partenerilor, atât primăriei, cât și colaboratorilor care ne ajută în la această lucrare. Sunt 30.000 de metri cubi de pământ pe care l-am scos de aici zilnic. Ne cerem scuze locuitorilor și mai ales în centru am blocat destul de multe lucruri ca să facem posibilă această investiție. (…) Este o lucrare care ne reprezintă. Sperăm să fie prima dintr-un lanț mai lung de investiții care urmează să să desfășoare în Târgu Mureș. E o provocare și pentru noi, chiar dacă am construit diverse lucrări importante. Această lucrare reprezintă o provocare din perspective tehnice’, a afirmat Alexandru Radu.

Proiectul se desfășoară pe o suprafață de intervenție de 5.661 de metri pătrați, generând o suprafață utilă subterană de peste 10.000 de metri pătrați. Pentru realizarea structurii vor fi utilizate aproximativ 10.000 de metri cubi de beton, 900 de tone de oțel și 200 de tone de elemente metalice de susținere.

Soós Zoltán a precizat că noua parcare va asigura 292 de locuri destinate autoturismelor, inclusiv locuri speciale pentru persoane cu dizabilități, familii și mașini electrice, dar și infrastructură gata pregătită pentru instalarea ulterioară de noi stații de încărcare rapidă.

Accesul auto în noul obiectiv se va face printr-o rampă cu sensuri dedicate de intrare și ieșire, iar cel pietonal prin mai multe case de scară, una dintre ele fiind dotată cu ascensor.

Obiectivul principal al acestei investiții de 42 de milioane de lei este eliberarea carosabilului din zona centrală de mașinile staționate, măsură care va contribui direct la fluidizarea traficului pe străzile adiacente și la îmbunătățirea aspectului urbanistic al municipiului. AGERPRES/(A – redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *