Publicat la 30 sepembrie 2026
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat miercuri, 30 septembrie, o întâlnire de lucru privind situația elevilor cu probleme de comportament și acordarea de asistență educațională. Astfel de întâlniri sunt organizate de Prefectura Brașov începând cu anul 2023, iar miercuri s-a desfășurat primul eveniment din acest an școlat pe această temă.
„Ca și în anii precedenți, îmi propun ca aceste întâlniri să se deruleze periodic și, în funcție de situație, să invităm să participe și alte entități care activează în domeniu și sunt dispuse să se implice în acest demers. Astăzi (miercuri, n.r.) am analizat câteva cazuri ale unor elevi care creează probleme la clasă, măsurile care s-au luat până acum și ceea ce se poate întreprinde în continuare. Este, însă, necesar ca și părinții acestor copii să accepte ajutorul instituțional și să înțeleagă că doar cu implicarea lor constantă în gestionarea corectă a cazurilor putem îmbunătăți situația”, a declarat prefectul județului Brașov.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului de Poliție Județean – Biroul de Siguranță Școlară, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională și Direcției de Asistență Socială Brașov.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


