Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale a efectuat 42 de controale – 19 de fond, 7 de revenire  şi 16 tematice – la unitățile creatoare de arhivă din domeniul administrației publice, a precizat Cornelia Valșin, șeful acestui serviciu, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Potrivit acestuia, instituția are programate 24 de controale pentru anul 2026. La Comisia de selecționare a crescut semnificativ numărul lucrărilor: au fost primite un număr de 72 de lucrări, care au fost verificate în teren de către arhiviști.  Acestora se adaugă un număr de 21 de nomenclatoare.

“Numărul controalelor și lucrărilor de selecționare ale unităților din administrație reprezintă aproximativ 65% din numărul total al controalelor și lucrărilor, urmate de cele din domeniul școlar. În urma controalelor efectuate la instituţiile din administraţia publică locală şi la nivelul deconcentratelor, s-a constat faptul că s-a îmbunătăţit activitatea privind administrarea, păstrarea şi conservarea documentelor care fac parte din FAN, au crescut sumele alocate în bugetele autorităţilor locale pentru amenajarea spaţiului şi prelucrarea arhivei. Acest lucru s-a datorat şi asistenţei de specialitate acordată de angajaţii instituţiei noastre, precum şi monitorizării măsurilor impuse, instruirile cu personalul responsabil cu arhivă realizându-se, de regulă, în timpul cu efectuării controlului sau cu ocazia prezentării și verificării lucrărilor de selecționare și a nomenclatoarelor.”, a menționat Cornelia Vlașin.

Pentru adeverințele sau documentele privind activitatea profesională, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud nu au fost probleme cu operatorii economici în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii 26/2023, privind stabilirea tarifelor percepute, nu s-a primit nicio petiţie cu referire la vreun operator de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, iar din discuţiile purtate a rezultat faptul că se aplică un tarif sub cel stabilit prin lege. Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale a întocmit şi actualizează periodic lista cu denumirea instituţiilor/societăţilor care gestionează arhiva unor societăţi sau întreprinderi desfiinţate, listă care a fost comunicată prin intermediul presei şi publicului.

Valorificarea documentelor s-a făcut şi prin intermediul sălii de studiu. Au fost înregistrați un număr de 124 cercetători, cu 171 frecvenţe şi au fost eliberate 78 de permise. Au fost studiate 668  ua şi  112  ub. Pentru efectuarea fotografiilor există amenajat un stand-foto unde cercetătorii pot să efectueze copiile în condiții bune.

Cererile adresate instituției au cunoscut o creştere a numărului şi a dificultăţii, îndeosebi cele pentru stabilirea dreptului de proprietate.  La SJNABN au fost transmise 1228 solicitări, din care un număr de 277 cereri au reprezentat eliberarea de documente pentru dovedirea unor drepturi patrimoniale, juridice sau administrative, din care: 91 au primit răspuns pozitiv, 49  răspuns negativ, 63 au fost trimise spre rezolvare altor unități, pentru 24 s-au cerut date suplimentare, 78 de îndrumare. Pentru rezolvarea lor au fost cercetate 766 u.a. A crescut numărul cererilor referitoare la drepturile de proprietate, restul cererilor se referă la: acte de școlarizare, iar aproximativ 20 % au fost depuse pentru eliberarea de copii după acte de stare civilă.

SJANBN asigură, conform legilor, ordinelor, dispozițiilor și procedurilor, administrarea Fondului Arhivistic Național, format din 832 de fonduri și colecții arhivistice, în cantitate de 7035,55 m.l., cu peste 568880 u.a..  Alături de acestea, unitatea dispune și de o importantă bibliotecă documentară cu peste 30.000 unități de bibliotecă.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *