Stadioanele Metrom și Carpați reprezintă în acest moment singurele variantele luate în calcul de club pentru meciurile din Liga 2.

Corona Brașov își pregătește infrastructura pentru o eventuală promovare în Liga 2 și intenționează să omologheze atât stadionul Metrom, cât și stadionul Carpați pentru eșalonul secund.

Oficialii clubului iau în calcul extinderea tribunelor celor două arene, astfel încât acestea să îndeplinească cerințele necesare pentru găzduirea meciurilor la acest nivel.

„Este bine că le avem pe amândouă omologate la acest moment. Mai sunt mici detalii de pus la punct la Metrom, iar în viitorul apropiat intrăm în faza a doua a lucrărilor, asta înseamnă îndeplinirea criteriilor pentru Liga 2. În mare vă spunem cam despre ce este vorba: amenajarea unor incinte de tip loje în cadrul tribunelor, masa presei acoperită, niște rute puțin mai complicate pentru afluire și defluirea spectatorilor, și caracteristica principală este asigurarea unui număr de 1500 de locuri, dintre care 1000 pe scaun”, a spus Bogdan Oancea, directorul clubului Corona Brașov.

În actualul sezon de Liga 3, conducerea Coronei dorește ca echipa să alterneze cele două suprafețe de joc, în funcție de adversar și de importanța partidelor. Stadionul Metrom are suprafață de iarbă, în timp ce arena Carpați dispune de suprafață sintetică.

Cele două stadioane reprezintă în acest moment singurele variantele luate în calcul de club pentru meciurile din Liga 2.

Corona Brașov ocupă primul loc în Seria 2 a Ligii 3 după primele șase etape, cu 14 puncte.

În etapa următoare, echipa pregătită de Marian Constantinescu va disputa un nou derby brașovean, vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00, pe stadionul ICIM, împotriva formației Kids Tâmpa Brașov, ultima clasată, fără punct după primele șase runde.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *