Cota de prevenţie de 86 de urşi stabilită pentru judeţul Covasna va fi imposibil de atins în acest an, din cauza întârzierii adoptării şi promulgării legii care permite majorarea cotelor pentru recoltarea urşilor, apreciază prefectul Raduly Istvan.
Acesta a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că legea, care dublează cotele de prevenţie şi de intervenţie, a fost retrimisă Parlamentului de către preşedintele Nicuşor Dan şi votată din nou în forma iniţială pe 16 septembrie, iar aceasta ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial până la sfârşitul acestei săptămâni.
Potrivit prefectului, cota alocată judeţului Covasna pentru acest an este de 86 de urşi, iar până în prezent au fost recoltate 30 de exemplare, însă e de părere că aceasta nu va putea fi îndeplinită în cele trei luni rămase până la finele anului.
În context, Raduly Istvan a menţionat că legea este absolut necesară în condiţiile în care populaţia de urşi a crescut considerabil în ultimii ani, iar pagubele provocate sunt semnificative.
„Practic au mai rămas doar trei luni din acest an, dar este totuşi un lucru bun că, în sfârşit, cel mult până sfârşitul săptămânii va fi publicată în Monitorul Oficial legea care permite majorarea numărului de urşi care pot fi recoltaţi (…) Aşa apreciez, că este nevoie urgentă de această lege, deoarece nimeni nu poate pune la îndoială prioritatea protejării vieţii şi integrităţii fizice a oamenilor. Din cauza întârzierii, adoptării şi promulgării actului normativ, îndeplinirea cotei de prevenţie pentru anul acesta a devenit practic imposibilă, în judeţul nostru, în judeţul Covasna, aceasta fiind stabilită la 86 de exemplare (…) În anul 2024 eram într-o situaţie asemănătoare, dar atunci aveam o cotă de 54 de exemplare de urşi, pe care noi la nivelul judeţului Covasna am reuşit să o recoltăm, dar au fost judeţe în care n-au reuşit. Acum numărul este mai mare şi timpul puţin mai scurt”, a declarat prefectul Raduly Istvan.
Potrivit acestuia, în primele opt luni ale anului 2026, în judeţul Covasna au fost înregistrate 300 de apeluri la 112 privind prezenţa urşilor, dintre care 121 în luna iunie, iar cele mai multe apeluri au fost înregistrate în municipiul Sfântu Gheorghe. De asemenea, au fost raportate două atacuri asupra unor persoane, la Barcani şi Belin Vale.
Prin comparaţie, în anul 2025 au fost înregistrate un număr total de 216 apeluri la 112 privind prezenţa urşilor, iar potrivit datelor Direcţiei Judeţene pentru Mediu, au fost înregistrate 307 cazuri de pagube provocate de urşi, valoarea estimată a acestora fiind de aproape un milion de lei.
Prefectul a mai spus că studiile genetice realizate de specialişti relevă că în România trăiesc circa 11.500 de urşi, în condiţiile în care habitatul ar suporta doar aproximativ 4.000 de exemplare, iar numai în judeţul Covasna se estimează o populaţie de peste 2.300 de urşi.
Legea stabileşte pentru anul 2026 o cotă de prevenţie de 859 de exemplare de urs brun şi o cotă de intervenţie de 110 exemplare la nivel naţional.
„Scopul nu este eliminarea populaţiei de urs, ci crearea unui echilibru care să asigure, în acelaşi timp, siguranţa oamenilor, prevenirea pagubelor economice şi protejarea speciei”, a mai subliniat prefectul Raduly Istvan. AGERPRES
Anunțuri gratuite din Maramures


