Primăria Miercurea-Ciuc organizează pentru al cincilea an consecutiv acest program, iar în anul şcolar 2026-2027 cadrele didactice vor avea la dispoziţie, pentru prima dată, două forme de lucru în limba română.

Pe lângă grupurile separate pentru discutarea problemelor specifice pe care le au profesorii, elevii și părinții, din acest an au apărut și grupuri mixte, pentru copiii cu probleme dar și pentru părinții acestor copii, a explicat pentru Radio Târgu Mureș viceprimarul din Miercurea Ciuc, Sógor Enikő:

„Programele încep în octombrie, înscrierile au termen limită 29 septembrie, sunt formulare de înscriere online disponibile pe platformele de comunicare a primăriei Mercurea Ciuc și se organizează patru tipuri de grupuri pentru cadrele didactice, patru pentru părinți și trei pentru copii. În cursul acestor 5 ani, cam 100 de pedagogi abordează această posibilitate. Numărul copiilor, fiind 60 care s-au anunțat că vrea să participe, de 3 ani organizăm pentru părinți și numărul lor crește.”

Pentru profesorii de limba română, cursul ”Autocunoaştere profesională prin metoda psihoterapiei integrative” începe pe 23 octombrie şi cuprinde zece şedinţe, organizate bilunar, în zilele de vineri, între orele 16:30 şi 19:00, la Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu.

La cel de-al doilea program, ”Antrenament autogen şi relaxare”, întâlnirile vor avea loc joi, de la ora 16.00, la instituţii de învăţământ şi/sau în Casa Corpului Didactic.

Înscrierile se fac până la 1 octombrie 2026, prin completarea formularului disponibil online: https://forms.gle/KF72SeW6e6u8gHMx8.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *