Producătorul sloven de centrale termice VALHER deschide, în 10 octombrie 2026, un showroom la Bistrița, pe Calea Moldovei nr. 55, în incinta Pagu International. Inaugurarea va avea loc la ora 10:00, iar evenimentul va ține până la ora 14:00, incluzând oferte speciale, prezentări de produse și demonstrații ale centralei mixte DKP, care poate folosi până la 9 tipuri de combustibil. În showroom va fi prezent și Tomaz Valher, reprezentând conducerea companiei VALHER.
VALHER produce centrale termice pe lemne, pe peleți și modele mixte. Primele centrale ale brandului au fost realizate în 1971, într-un atelier de familie din Slovenia. Afacerea a fost preluată de o nouă generație în 1990, iar compania spune că a instalat până acum peste 10.000 de centrale în Slovenia și în alte țări europene precum Austria, Germania, Italia, Spania sau Suedia.
Un punct forte al gamei îl reprezintă centralele care combină, spre exemplu, lemnele cu peleții. La modelele DKP și UPX–P, încălzirea pe peleți poate porni automat când lemnele se termină. Cele două tipuri de combustibil au camere de ardere separate, cu trecere automată de la una la alta, spre deosebire de centralele altor producători aflați în piața din România. Un alt mare avantaj pentru clienți este garanția de 10 ani oferită de producător, în condițiile în care alte branduri propun doar 3-5 ani.
VALHER are o prezență de 10 ani în România, iar showroom-ul din Bistrița se adaugă celor din Oradea, Cluj și Borșa.
Cei interesați să participe sunt rugați să își confirme prezența cu cel puțin cinci zile înainte, la 0756 920 759 sau contact@valher.ro. (P)
Anunțuri gratuite din Maramures


