PSD Alba Iulia a reușit, la începutul acestui an, printr-un amendament, să includă în lista de investiții transformarea fostului ștrand de la Schit într-un parc modern și într-o zonă de agrement pentru albaiulieni. Proiectul, cu impact pentru întreaga zonă, are însă unele estimări de prețuri pe care le considerăm aberante și care au determinat grupul consilierilor social-democrați să solicite primarului Gabriel Pleșa responsabilitate în cheltuirea banilor publici. Un exemplu este estimarea costului unei bănci în viitorul parc la circa 2.000 de euro.

Ne dorim ca această investiție să fie realizată. Alba Iulia are nevoie de spații verzi, de locuri de joacă și de zone moderne în care oamenii să își poată petrece timpul liber. Dar faptul că susținem proiectul nu înseamnă că trebuie să acceptăm, fără explicații, orice cost prevăzut în documentația acestuia. Un proiect necesar pentru Alba Iulia trebuie realizat bine, dar și la prețuri corecte.

În studiul de fezabilitate pentru proiectul „Amenajare parc cu spații recreative și agrement în zona Schit”, beneficiar – Municipiul Alba Iulia, sunt prevăzute mai multe dotări și elemente de mobilier urban. Printre acestea se numără 17 bănci cu spătar, pentru care este estimată o valoare de 10.650 de lei/bucată, respectiv 181.050 de lei în total. În aceeași documentație, pentru un element de signalistică – „hartă parc” – este prevăzută o valoare estimată de 15.000 de lei.

Vorbim despre valori estimate în etapa studiului de fezabilitate, nu despre achiziții deja realizate. Tocmai de aceea considerăm că acum este momentul în care asemenea costuri trebuie analizate și, acolo unde este cazul, revizuite, înainte de a se transforma în cheltuieli efective.

Consilierul local PSD Florin Tomuța a atras atenția asupra acestor costuri în ultima ședință a Consiliului Local Alba Iulia și a prezentat, cu titlu de comparație, exemple existente pe piață. Unul dintre acestea este o bancă stradală cu spătar și picioare din fontă, comercializată la 1.709 lei/bucată, față de estimarea de 10.650 de lei/bucată din studiul de fezabilitate.

Nu susținem că cele două produse au specificații tehnice identice, dar diferența de preț este suficient de mare pentru a ridica semne de întrebare și pentru a necesita o justificare clară a costurilor estimate.

PSD Alba Iulia solicită Primăriei Alba Iulia și primarului Gabriel Pleșa responsabilitate în modul în care sunt estimate și, ulterior, cheltuite fondurile publice, inclusiv cele provenite din finanțări europene, pentru această investiție. Ne dorim parcul de la Schit. Am susținut începerea investiției și vrem să o vedem realizată. Dar un parc nu trebuie să însemne bănci estimate la peste 10.000 de lei bucata, fără o justificare clară a acestui cost.

Comunicat de presă,
PSD Alba Iulia



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *