Sportivi, antrenori și personalități din lumea sportului vor participa, sâmbătă, 26 septembrie, la Târgu Mureș, la o nouă ediție a evenimentului „Campionii Generației Noastre – Legendele Sportului Mureșean”.
Manifestarea este organizată de Clubul Sportiv Lucky Dragons și va avea loc la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, începând cu ora 16:30. Participarea este gratuită.
Programul este structurat în două paneluri, în cadrul cărora invitații vor vorbi despre experiențele din spatele performanței sportive, disciplină, perseverență, eșecuri și reveniri.
Președintele Asociației Sport Club Lucky Dragons, Emil Ștețca:
,,Este un eveniment dedicat sportivilor de performanță și care sunt în activitate, dar și celor care au încheiat cariera de sportivi și au obținut rezultate deosebite pe parcursul anilor. Se adresează și tinerilor care nu mai au o prioritate sportul. Noi încercăm să-i motivăm prin poveștile campionilor ,să se apuce de sport sau să continue.”
Printre invitați se numără fosta campioană olimpică la atletism Gabriela Szabó, alături de Ioana Șulea, Adina Salaoru, Claudiu Miclea, Traian Dumbrăvean și George Buhlea.
Emil Ștețca:
,,Îl avem ca invitat pe Miclea Claudiu, este pe partea de pregătire fizică, Gabriela Szabó de la atletism, o legendă a atletismului românesc, Ioana Sulea de la fitness, care a avut rezultate excepționale. Mai avem pe Adina Salaorul care reprezintă ramura volei, profesor de educație fizică și sport, domnul Buhlea George. Îl mai avem invitat pe domnul Traian Dumbrăvean, care practică și transmite copiilor sportul karate.”
Accesul este gratuit, iar organizatorii recomandă înscrierea online, persoanele care completează formularul având prioritate în limita locurilor disponibile.
Înscrierile se pot face și la fața locului.
Evenimentul „Campionii Generației Noastre – Legendele Sportului Mureșean” se va desfășura în 26 septembrie, între orele 16:30 și 19:30, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.
Anunțuri gratuite din Maramures


