Foto: ilustrativ AFP

Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite din judeţul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES.

De la începutul anului şi până în 22 septembrie, s-au primit 466 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor, faţă de 226 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Luna aceasta jandarmii harghiteni au primit 40 de astfel de apeluri, comparativ cu 19, în perioada similară din 2025. Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în Borsec, Praid, Băile Tuşnad, Dealu, Gheorgheni şi Topliţa.

În şase cazuri a fost necesară intervenţia efectivă a jandarmilor, iar în celelalte situaţii, animalele nu au mai fost găsite la locul indicat de apelanţi.

De asemenea, în leliceni și Dealu, şeful echipei de intervenţie constituite la nivel local a decis extragerea animalelor, iar jandarmii au asigurat zona şi condiţiile de siguranţă pe durata intervenţiei.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *