E ultima săptămână de înscrieri pentru cel mai mare program de voluntariat pentru copiii și tinerii instituționalizați din România. Ajungem MARI caută 40 de voluntari pentru copiii și tinerii pe care îi sprijină în Sibiu. Pentru cei care își doresc să ofere 3 ore pe săptămână și ajutor necondiționat, înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/
Modulul de voluntariat dedicat copiilor și tinerilor din sistemul de protecție – centre de plasament, centre de zi, centre de primire în regim de urgență, centre maternale, apartamente și case de tip familial – începe pe 1 noiembrie 2026 și se încheie pe 30 iunie 2027.
Voluntarii petrec 3 ore pe săptămână cu copiii și tinerii, în format fizic, oferindu-le sprijin la meditații, sprijin moral și emoțional și șansa unor experiențe noi. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani împliniți la data înscrierii, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt, în general, adulți, studenți sau liceeni, pensionari, care pot deveni la rândul lor modele constante pentru copii.
Pe tot parcursul acestui modul, voluntarii participă și la ședințe de consiliere, traininguri de formare și alte activități necesare pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Acestea sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung.
„Nu are cum să nu te lovească emoțional experiența acestor copii care cresc fără familie. Este inuman. Când am citit povestea unui copil care și-a petrecut toată copilăria în sistemul de protecție am simţit multă, multă durere, dar şi un tip de speranţă că încă există oameni buni ca voluntarii Ajungem MARI. Iar pe acești oameni i-aş trage la un xerox uman, să fie mai mulţi ca ei printre noi şi poate atunci mai avem vreo şansă” – spune Alex Bogdan, actor și ambasador Ajungem MARI
Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 30 septembrie pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/
În lipsa părinților, a modelelor și a prietenilor adevărați, ecranul ajunge de multe ori singurul interlocutor mereu disponibil. Iar tehnologia poate părea prietenul perfect: nu te contrazice, nu te judecă, nu te jignește. Dar nu îți poate răspunde cu adevărat la întrebarea „E cineva aici pentru mine?” așa cum o fac voluntarii Ajungem MARI de peste 12 ani.
„Am ales să lansăm apelul nostru de recrutare de noi voluntari cu un mesaj care ne arată cât de mare este nevoia de sprijin pentru copiii instituționalizați, mai ales dacă impactul negativ este atât de pronunțat și pentru copiii care trăiesc în familiile lor. «Copiii nu ajung MARI cu AI» nu este o critică adusă tehnologiei, ci o observație simplă, pe care o vedem confirmată zi de zi în interacțiunile noastre cu ei: copiii vorbesc tot mai mult cu ecranele, pentru că, de multe ori, este tot ce au la îndemână. Sunt foarte singuri. Dar inteligența artificială, oricât de avansată ar fi în acest moment, nu poate înlocui prezența și căldura umană, nu poate înlocui modelele adevărate de care au nevoie copiii și tinerii. Nu poate să le dea încredere, nu le poate vorbi din experiența reală de viață. De aceea, căutăm oameni cu calități reale: răbdare, atenție, empatie – modele adevărate pentru copiii noștri. Altfel, visurile lor riscă să rămână doar pe un ecran.Te așteptăm în familia Ajungem MARI” – spune Iarina Taban, fondatoare Ajungem MARI.
Ajungem MARI este cel mai mare program național care susţine pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați şi din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți anual educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.500 de voluntari, în București și 29 de județe din țară, inclusiv Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Anunțuri gratuite din Maramures


