Un kürtőskalács (colac secuiesc) de 25 de metri lungime va fi preparat în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Deliciilor Dulci – Kürtőskalács, care va avea loc în perioada 25-27 septembrie la Sfântu Gheorghe, în paralel cu tradiţionalul Târg de Toamnă, au anunţat organizatorii.
Potrivit acestora, kürtősul va fi pregătit duminică după-amiază de echipa Borbely Kürtőskalács din judeţul Harghita, care a realizat şi recordul de anul trecut, când a copt un kürtőskalács de 21 de metri lungime.
Asemenea celorlalte ediţii, şi anul acesta va fi fi organizat un concurs de preparat kurtoskalacs, la care s-au înscris 17 echipe, cu cinci mai multe faţă de anul trecut. Competiţia se va desfăşura pe două secţiuni, una dedicată reţetelor tradiţionale şi cealaltă, variantelor reinterpretate, care le va permite concurenţilor să propună combinaţii inedite de ingrediente.
Totodată, duminică va fi preparat un langoş uriaş, cu diametrul de un metru şi va fi organizat din nou “Marele mic dejun”, un eveniment comunitar în cadrul căruia participanţii vor putea savura kürtőskalács, lapte cu cacao şi pâine cu miere. La micul dejun organizat anul trecut au participat 294 de persoane.
Programul festivalului mai cuprinde concerte susţinute de Honeybeast, A.S.I.A., Nagy Bogi şi alţi invitaţi, spectacole folclorice, ateliere meşteşugăreşti pentru copii, activităţi de echitaţie, tiroliană, precum şi expoziţii şi demonstraţii culinare.
Programul complet al weekendului poate fi găsit AICI.
De-a lungul anilor, festivalul a atras atenţia şi prin alte iniţiative inedite. La una dintre ediţii, organizatorii au pregătit un “kurtos de aur”, mai exact poleit cu foiţă comestibilă de aur, care a fost adjudecat la licitaţie pentru 1.000 de lei, suma fiind donată în scop caritabil.
De asemenea, concurenţii au creat de-a lungul timpului numeroase variante neconvenţionale de kürtőskalács, folosind ingrediente precum kaizer, şuncă, măsline, usturoi, caşcaval, chimen sau leurdă.
Festivalul Kürtőskalács şi Târgul de Toamnă sunt organizate de Consiliul Judeţean Covasna, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC, Casa de Cultură “Konya Adam”, Asociaţia Visit Covasna şi alţi parteneri.
(Oana Mălina Negrea / Agerpres)
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures


