Radu Constantea, președintele lui U Cluj, a recunoscut că echipa sa încearcă să-i aducă în această iarnă pe Nicolae Stanciu (33 de ani) și Andrei Burcă (33 de ani).
Cei doi jucători ai naționalei României evoluează în acest moment în China pentru Dalian Yingbo și Yunnan Yukun, însă și-ar dori să revină în România la finalul acestui an. Ambii ar vrea să evolueze aproape de casă, Burcă fiind gata să se stabilească la Cluj, în timp ce Stanciu ar fi aproape de Alba Iulia, orașul natal în care locuiește familia sa.
„Stanciu şi Burcă sunt doi jucător pe care-i dorim la U Cluj, dar sunt convins că şi alte formaţii şi-i doresc. Sunt anumite discuţii, dar deocamdată nu putem vorbi. Mai au contracte din China, din punct de vedere financiar nu putem concura cu cluburile din China.
În acelaşi timp, cred că sunt şi echipe din România care sunt interesate de cei doi jucători şi oferă salarii competitive. Dar avem şi noi argumente şi din acest punct de vedere, vom aştepta perioada următoare şi vom vedea dacă reuşim să închidem aceste discuţii.
Dacă se vor întoarce în România şi vor alege U Cluj, cu siguranţă nu vor alege din punct de vedere financiar.
Ţinând cont de situaţia personală, legată de oraş, atunci putem interveni cu argumente din punct de vedere al stabilităţii, al clubului, al proiectului în sine şi să ne ridicăm la un nivel confortabil din punct de vedere financiar. Nu putem concura nici cu cluburile din China, nici cu cluburile din top 2-3 din România, dacă şi-i doresc”, a declarat Constantea, conform fanatik.ro.
Burcă a evoluat în Liga 1 pentru rivala CFR Cluj, între 2019 și 2023, alături de care a câștigat 3 titluri și o Supercupă. În ultimii 3 ani a evoluat doar în străinătate, la Al Okhdood, Baniyas și Yunnan Yukun.
De partea cealaltă, Stanciu a plecat din România în urmă cu 10 ani, după ce a jucat pentru Alba Iulia, Vaslui și FCSB. reușind cu ultimii să câștige două titluri, o Cupă, o Supercupă și Cupa Ligii de două ori. De atunci a evoluat doar în străinătate, pentru nume importante din Europa ca Anderlecht, Sparta Praga, Slavia Praga și Genoa, dar și în Asia, la Al Ahli, Wuhan, Damac și Dalian Yingbo.
Anunțuri gratuite din Maramures


