Gestul fără precedent este o reacție de solidaritate după ce Casa Albă a interzis oficial accesul jurnaliștilor de la CNN și încă două mari instituții media. Acestea au dat deja în judecată administrația, acuzând-o că încalcă libertatea presei. Între timp, Trump și-a făcut… propria televiziune, care, desigur, îi poartă numele.

CBS, ABC, NBC și Fox News, cele patru canale TV americane, care, alături de CNN, îl filmează prin rotație pe președinte și distribuie imaginile și celorlalte entități media, au anunțat că boicotează Casa Albă. Prin urmare, nu au fost prezente nici atunci când Trump a inaugurat noul heliport al reședinței prezidențiale, cu un zbor către New York.

Canalele TV care participă la rotativa de la Casa Albă, inclusiv Fox News, au transmis un comunicat comun. „Publicul are interesul vital de a primi informații corecte și independente despre guvern. Nicio administrație nu ar trebui să restrângă accesul unei instituții media pentru că nu-i convine felul în care aceasta îi reflectă activitatea.”

În virtutea mecanismului de rotație, CNN ar fi trebuit să filmeze activitățile președintelui la Adunarea Generală a ONU de la New York. Dar jurnaliștii săi au primit vineri interdicție la Casa Albă. La fel, reprezentanții postului MS NOW și cei ai publicației online Politico.

Donald Trump, președintele SUA: „Dacă aceste instituții media transmit minciuni, eu chiar cred că sunt obligat să nu le primesc la Casa Albă. Aceste organizații sunt foarte nocive pentru securitatea națională, așa că am datoria să nu las minciunile să se răspândească. Să vedem dacă-mi iese.”

Kaitlan Collins, corespondent CNN: „Am aflat că un grafic cu știrile negative publicate săptămâna trecută de Politico i-a fost arătat președintelui de către asistenta lui, Natalie Harp, care poate fi zărită frecvent în Biroul Oval sau la bordul aeronavei prezidențiale. Din câte am aflat, această statistică l-a înfuriat pe președinte.”

JD Vance, vicepreședintele american: „Președintele nu interzice accesul instituțiilor media. Ceea ce face este să spună: nu vă vom mai acorda acces privilegiat la Casa Albă dacă vă implicați în operațiuni de propagandă. Trebuie să ne amintim că aproximativ 92% dintre materialele publicate de aceste trei instituții despre președintele Statelor Unite și despre administrație sunt negative. Acest lucru nu reflectă opinia poporului american.”

Posturile CNN, MS NOW și site-ul Politico au dat în judecată administrația republicană, acuzând-o că încalcă primul amendament al Constituției privind libertatea presei. Judecătorul căruia i-a fost atribuit cazul este Timothy Kelly, deloc străin de asemenea dosare. Numit chiar de Donald Trump la instanța Districtului Columbia, Kelly este cel care i-a redat acreditarea la Casa Albă jurnalistului CNN Jim Acosta, după ce Trump i-a confiscat legitimația, în noiembrie 2018.

James Matthews, corespondent Sky News: „Casa Albă a lansat astăzi o nouă aplicație, cine ar fi anticipat asta…?! Practic, este un canal de televiziune care transmite non-stop activitatea președintelui. Îngrijorarea este că acesta reprezintă un pas în direcția unei televiziuni controlate de stat.”

Potrivit analiștilor, războiul lui Trump cu presa americană este alimentat și de degradarea continuă a popularității sale. Un sondaj arată că rata de aprobare a lui Trump a scăzut la 32%, cel mai redus nivel din întreaga sa carieră politică.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *