Biserica „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Sibiu a găzduit marţi, 22 septembrie, Conferinţa „Şcoala şi Biserica, piloni ai identităţii naţionale”, organizată în cadrul manifestărilor dedicate Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din cartierul sibian Hipodrom, instituţie care sărbătoreşte 50 de ani de activitate.

Cadre didactice şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, alături de părinţi, rude, apropiaţi şi numeroşi oaspeţi, au umplut biserica din apropierea instituţiei de învăţământ pentru a participa la un eveniment menit să elogieze eforturile depuse de-a lungul timpului de marii oameni ai Bisericii şi ai Şcolii româneşti pentru emanciparea şi propăşirea poporului român. Pe esplanada din faţa locaşului de cult, înainte de începerea manifestării, a avut loc un moment folcloric susţinut de artişti ai Ansamblului Folcloric „Cindrelul-Junii Sibiului”, împreună cu elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”.

Invitaţii conferinţei au fost pr. prof. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, lect. univ. dr. Radu-Ştefan Racoviţan, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi preotul Ioan Puia de la Biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul sibian Lazaret. De asemenea, la conferinţa moderată de prof. Camelia Virca de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” au fost prezenţi directorul-adjunct al instituţiei de învăţământ, doamna Bianca Ene şi preoţii Marius Fărcaş şi Cristinel Husarciuc de la biserica unde a avut loc evenimentul.

„Şcoala este hristocentrică”

În prelegerea sa, pr. prof. univ. dr. Constantin Necula a prezentat cadrelor didactice şi elevilor prezenţi câţiva dintre pilonii de învăţare în viziunea pedagogiei Bisericii Ortodoxe.

„Şcoala nu este un loc doar de construit informaţii, ci de construit caractere şi vreau să vă rog frumos, copii, să vă lăsaţi formaţi în caracter de Şcoală. Când ai ca nume pe Nicolae Iorga trebuie să-i fiţi urmaşi cu un caracter foarte puternic. Una dintre cele mai mari calităţi ale lui Nicolae Iorga a fost că a muncit clipă de clipă. (…) Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştiţi este că Şcoala este hristocentrică. Educaţia se desfăşoară spre Chip pentru a atinge Asemănarea. Orice altfel de construcţie dăunează grav sănătăţii. Apoi, trebuie să le spunem copiilor, cum ne spunem şi nouă, că rugăciunea este o stare de învăţare”, a spus pr. prof. univ. dr. Constantin Necula.

Biserica şi Şcoala în Transilvania

Despre rolul Bisericii în păstrarea identităţii româneşti de-a lungul istoriei zbuciumate a Transilvaniei, despre ctitoriile de şcoli ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei şi învăţământul transilvănean a vorbit lect. univ. dr. Radu-Ştefan Racoviţan.

„În absenţa unor structuri statale proprii, pentru că de abia se crease Unirea de la 1859 şi a mai durat până la obţinerea independenţei din 1878, pentru românii transilvăneni, în afară de partidele naţionale pe care le-au înfiinţat în 1839, în Transilvania şi Banat, Biserica şi Şcoala românească au reprezentat singurele cadre instituţionale prin care s-au putut organiza şi s-au opus politicii de asimilare maghiară. Fără aceste instituţii poate că nu am mai fi existat astăzi ca români din Transilvania”, a spus lect. univ. dr. Radu-Ştefan Racoviţan.

Un cuvânt de bun-venit din partea conducerii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Sibiu a transmis doamna director-adjunct Bianca Ene.

„Istoricul colaborării dintre Biserică şi Şcoală în spaţiul românesc dezvăluie o realitate fundamentală: Şcoala românească s-a născut în tinda Bisericii. (…) Tema întâlnirii de astăzi, invitaţii reuniţi aici şi întregul demers organizatoric poartă amprenta preocupării doamnei profesor Camelia Virca, o preocupare constantă pentru educaţie, cultură şi păstrarea valorilor care ne definesc. Prin această iniţiativă, doamna profesor ne oferă încă o dată prilejul de a transforma Şcoala într-un spaţiu al dialogului, al reflecţiei şi al întâlnirii dintre oameni”, a transmis doamna Bianca Ene.

În ultima parte a evenimentului, pr. Ioan Puia a prezentat câteva dintre marile personalităţi sibiene şi contribuţia lor la dezvoltarea învăţământului transilvănean. De asemenea, în cadrul conferinţei, mai mulţi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Sibiu au oferit celor prezenţi momente de poezie, de dialog şi de mărturii despre dragostea lor faţă de literatura română, faţă de Biserica străbună şi valorile culturii şi spiritualităţii româneşti.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *