În 8 august, un inspector de poliţie aflat la petrecerea dintr-o discotecă din localitatea Ribiţa, judeţul Hunedoara, a chemat poliţiştii, după ce un martor i-a atras atenţia că Bucurică are “un comportament suspect” uitându-se “insistent” la clienţii localului şi că poartă sub geacă ceva ce seamănă cu un pistol.

Magistratul a făcut scandal pe o terasă, după care a fugit, ar fi tras asupra poliţiştilor cu un pistol şi a fost capturat în cele din urmă de poliţişti.

Dus într-un spital pentru investigaţii medicale, ar fi încercat să fugă şi a fost oprit de mascaţii de la trupele speciale de intervenţie.

Radu George Bucurică a fost reţinut atunci pentru 24 de ore, iar Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a dat avizul pentru ca magistratul să ajungă în faţa judecătorilor de la Alba Iulia. Aceştia însă au decis să-l lase în libertate motivând că a fost depusă o înregistrare din care ar reieşi că nu Bucurică a tras asupra poliţiştilor, chiar dacă deţinea o armă ilegal.

Procurorii au contestat hotărârea la ÎCCJ, iar magistraţii instanţei supreme au stabilit că trebuie arestat. După emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele său, magistratul a fugit, fiind găsit în localitatea Snagov, din judeţul Ilfov, după ce a fost dat în urmărire.

CSM l-a suspendat din funcţie pe Radu Bucurică.

Poliţia Caraş-Severin – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase îi anulase procurorului, încă din 27 iulie, permisul de port-armă. Magistratul a susţinut că a avut pistolul asupra sa pentru a se “apăra de mafia din Banat”.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *