Opera de cercetare istorică și sociologico-medicală și religioasă a prof. Univ Dr. Mircea Gelu Buta, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este, fără îndoială, una spectaculoasă și extrem de prolifică.
Dacă socotim doar colecția ,,Ahivele Bistriței”, simpozioanele internaționale de Medicină și Teologie, evenimente cultural-științifice spectaculoase, în aproape 30 de ediții anuale care doresc să schimbe din temelii relația știință medicală-teologice, a căror mecenat și organizare le-a realizat de unul singur cu o acuratețe demnă de toată lauda, sau documetațiile științifice pentru un număr mare de statui și busturi ale oamenilor mari care au marcat istoria românească a cetății Bistrița, zecile de cărți și articole științifice, putem afirma că, la nivelul de cercetare istorică a trecutului istoric, socio-cultural și religios a Țării Bistriței, a reușit să facă prin opera sa ceea ce instituțiile abilitate în acest domeniu nu au reușit să facă, adică o ,,înviere”, o mediatizare remarcabilă a documentelor pe care le privește nu doar sub aspectul evidențierii existenței lor, clasificându-le ca într-un insectar, ci le aduce la viață prezentându-le cu o savoare, o finețe și o vigoare demnă de ziua reînvierii veacurilor trecute și acoperite de frunzele uitării miilor de toamne căzute din Arborele genealogic al neamului nostru. ,Știe șterge colbul uitării, despre care ziceam eu în nișete versuri: ,,Uitarea ucide-n nemiloasele-i gheare / Mii de ani de neuitare”
Știe să-și afilieze și să-și facă prieteni oameni care sunt adevărate comori vii ale științei cercetării istorico-arhivistice. Aici amintim doare de ilustrul cercetător Dr. Adrian Onofreiu, un munte de cunoaștere selectivă, aprofundată și aplicată a fenomenului istoric cuprins în ceea ce numim ,,Marea comoară” a Arhivelor Naționale.
În articolul acesta de presă evidențiem eleganta și exhaustiva lucrare monografică numită: ,,Biserica Ortodoxă Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița. Repere monografice.”
Lucrarea este semnată și de către un student al său de la Facultatea de teologie Ortodoxă din Cluj-Napoa, conjudețean al nostru, foarte tânăr, dar cu o ascensiune fulminantă în lumea academică universitară mondială: Iată ce scrie cotidianul „Răsunetul” despre coautor, părintele, Maxim Morariu, în 15 iulie 2026: ,,Comunitatea academică și teologică românească primește cu multă bucurie vestea numirii Părintelui Maxim Iuliu-Marius Morariu în funcția de profesor universitar în cadrul Grand Séminaire de l’Archidiocèse de Montréal, instituție afiliată Université Laval, una dintre cele mai prestigioase universități din Canada.
Această numire încununează ani de muncă, cercetare și dăruire în slujba educației, a studiului teologiei și a preocupărilor sale interdisciplinare din domeniile sociologiei și istoriei. Prin activitatea sa didactică și științifică, Părintele Maxim Morariu și-a construit un parcurs academic remarcabil, devenind una dintre vocile reprezentative ale teologiei românești contemporane. Cercetările sale, desfășurate la intersecția dintre teologie și sociologie, volumele publicate și numeroasele articole științifice apărute în reviste de prestigiu au făcut ca numele său să fie apreciat atât în România, cât și în mediul academic internațional. Cei care i-au citit cărțile sau studiile îi cunosc rigoarea științifică, dar și capacitatea de a aborda teme complexe cu claritate și profunzime. De-a lungul timpului, părintele bistrițean a demonstrat că excelența academică poate merge mână în mână cu modestia, deschiderea către dialog și preocuparea constantă pentru formarea noilor generații.
Prezența sa în cadrul Grand Séminaire de l’Archidiocèse de Montréal, instituție afiliată Université Laval, reprezintă nu doar o realizare personală, ci și un motiv de bucurie pentru mediul universitar și teologic românesc. Ea confirmă faptul că cercetarea românească este apreciată și că specialiștii formați în România își găsesc locul în instituții academice de prestigiu la nivel internațional”
Nu intru în detalii referitoare la compoziția lucrării, fapt ce se lasă după obicei celor care o vor lectura, ci îmi exprim uimirea față de cantitatea de documente valorificate în această lucrare, de medalioanele preoților care s-au jertfit împreună cu puținii credincioși ortodocși care erau atunci în Bistrița, în vremea edificării noii ,,Catedralei Ortodoxe” a Bistriței, dintre care părintele rector, Liviu Galaction Munteanul care a ajuns în rândul sfinților martiri, mort în detenție la Aiud, pentru că a alcătuit o ,,Programă analitică de predare a religiei” în epoca ateismului de stat.
Viața lui m-a marcat emoțional într-un mod cu totul aparte și personal. După revoluția din 1989 am fost ales inspector școlar la noua disciplină școlară ,,Religia” și mi s-a încredințat de către ministrul învățământului de atunci, beclenarul Liviu Maior, misiunea de a alcătui ,,Programa Națională de predare a religiei în Școlile de Stat”. Prin Ordin al Ministrului mi s-a acordat gradul II didactic. Apoi, într-un colectiv de inspectori școlari, am alcătuit și Programa Analitică la religie pentru Licee și Școli Profesionale” pentru care tot colectivul am primit gradul I didactic prin ordin al Ministrului Andrei Marga, și el cu origini bistrițene. Printre sursele de informare am avut și firava programă de religie a părintelui martir, prof, univ. pr. Liviu Galaction Munteanu și a profesorului Dr. Pr. Ioan Bunea.
Atunci marele Mitropolit Batolomeu a zis: ,,Cât de nedreaptă și imprevizibilă este istoria neamului nostru. Pentru aceeași faptă cineva primește titluri și medalii, în timp ce alții au primit 17 ani de temniță grea!”
Laudă autorilor și așteptăm și alte asemenea repere documentatare documentate în mod academic.
Cât despre domnul profesor universitar dr Mircea Gelu Buta, colegul nostru în deputăția Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului nu putem să nu amintim că evenimentul național, prilejuit de inaugurarea celui mai spectaculos și modern spital de urgență din țară și sfințirea acestuia de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit, Academicianul Dr. Andrei Andreicuț, eveniment care s-a petrecut sâmbăta aceasta la Bistrița, în prezența președintelui României, i se datoreză ca pionerat și punere consistentă a bazelor, efort continuat de d-l primar, Gabriel Lazany și actuala conducere a instituției prin persoana domnului Sekely Paul Gabriel, și, mai cu seamă se datorează celui mai eficient, harnic, inspirat, credincios și cutezător președinte de Consiliu Județean, distinsul nostru prieten, Emil Radu Moldovan, cel care se numără și printre aleșii ctitori ai restaurării și punerii în valoare a Catedralei Coroanei Maicii Domnului din Bistrița.
Anunțuri gratuite din Maramures


