- septembrie 19, 2026
- Ioan Florin
- 0
Orașul de Jos se pregătește pentru un weekend în care strada devine loc de întâlnire.
Între 18 și 20 septembrie, Street Delivery Sibiu revine, de această dată pe strada Târgu Vinului, cu trei zile de muzică, ateliere, lectură, tururi, joacă, teatru, film și conversații despre oraș.
Evenimentul este organizat de Asociația Develop și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2026.
Ediția din acest an pornește de la ideea că strada poate fi mai mult decât un spațiu de tranzit, poate deveni un loc în care oamenii se întâlnesc, se joacă, descoperă, discută și petrec timp împreună.
În perioada evenimentului, circulația și parcare pe strada Târgu Vinului și Târgu Peștelui va fi interzisă.
Pe parcursul celor trei zile, programul aduce concerte și DJ set-uri, diverse ateliere pentru copii și adulți, biblioteci mobile în limbile engleză și germană, expoziții, tururi foto și ghidate, cluburi de lectură, activități pentru familii, teatru și cinema.
Vor fi și activități dedicate spațiului urban și implicării comunității, de la ateliere de plantat și desen până la discuția „Se întâmplă în Orașul de Jos”, despre mobilitate, inițiative locale și oamenii care dau viață acestei zone a Sibiului.
Nu va lipsi nici zona de Food & Drinks, asigurată de antreprenorii locali de pe strada Târgu Vinului.
18–20 septembrie 2026
Strada Târgu Vinului – Orașul de Jos
Acces liber
Anunțuri gratuite din Maramures
Partajează asta:
- Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Partajează pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Partajează prin WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Partajează pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest


