Kovács Mihály Levente: „Mi-am amintit de primele mele încercări din copilărie de a cuceri fetele:

Eu: Vrei să fim împreună?
Ea: Trebuie să mă mai gândesc…
Câteva minute mai târziu: Bine, hai să fim împreună.

Astăzi, aceeași scenă, dar la nivel de stat:
Președintele: Accepți funcția de prim-ministru?
Candidatul: Trebuie să mă mai gândesc…
Câteva minute mai târziu: Bine, accept.

Ar putea fi o poveste simpatică din copilărie, dacă nu ar fi vorba despre viitorul unei țări întregi.

Mai mult, exact aceeași soluție putea fi anunțată încă de acum câteva săptămâni. Numele lui Siegfried Mureșan se afla pe masă din luna iunie. Atunci de ce a fost nevoie de luni întregi de amânări?

Președintele se comportă tot mai mult ca o „rață șchioapă”: nu are inițiativă, nu conduce, ci doar reacționează cu întârziere. Amatorismul din jurul anunțului de astăzi confirmă aceeași impresie.

România are nevoie de decizii ferme, nu de noi improvizații.” a afirmat viceprimarul din Târgu Mureș Kovács Mihály Levente, președinte al UDMR Mureș.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *