Consiliul Local Deva a aprobat noul regulament de organizare și funcționare al serviciului social Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva, care funcționează în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

Principalele noutăți vizează procedura de admitere în regim de urgență, durata găzduirii – inclusiv în cazul persoanelor aflate în tranzit în municipiul Deva, precum și condițiile de încetare a serviciilor sociale acordate.

Astfel, noul regulament majorează perioada de găzduire în Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva de la 6 luni la un an – cu posibilitatea de prelungire cu 30 de zile (în funcție de situația socio-economică și de locurile disponibile) până la cel mult un an.

Totodată, regulamentul instituie o procedură simplă și clară de admitere în regim de urgență – care se aplică oricărei persoane aflate într-o situație critică și fără soluții imediate.

Practic, în această categorie intră persoanele majore, fără adăpost, care sunt identificate și aduse la Adăpostul de noapte de către Poliție sau echipele mobile ale DAS Deva – persoane care nu au domiciliul în municipiul Deva și nici acte de identitate; victimele unor situații de criză (violență domestică, dezastre naturale), precum și persoanele eliberate din penitenciar sau externate din instituții medicale, fără soluții de locuire.

Pe de altă parte, regulamentul de organizare și funcționare al Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva aduce modificări în privința condițiilor de încetare a serviciilor sociale acordate, în cazul în care persoanele găzduite nu respectă prevederile stipulate în document.

Mai multe DETALII cu privire la condițiile de găzduire și serviciile sociale asigurate, drepturile și obligațiile beneficiarilor sau condițiile de încetare, suspendare ori reziliere a contractului pot fi consultate în Hotărârea Consiliului Local nr. 286/2026, care este disponibilă pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale (link: https://dasdeva.ro/index.php/servicii_sociale/detaliu/67) sau la sediul instituției (Str. I.L. Caragiale, nr. 4).

DE REȚINUT! Persoanele care pot beneficia de serviciul social Adăpostul de noapte trebuie să fie independente fizic, să nu sufere de boli infecto-contagioase sau psihice care pun în pericol siguranța celorlalți beneficiari ai serviciului social, să nu fie sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante/psihoactive, să nu aibă locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condiții de locuit din resurse proprii, să nu aibă venituri sau veniturile acestora să nu depășească salariul minim net pe economie.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.611 (luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00) și 0374.622.901 (luni – duminică, între orele 19:00 – 7:00).

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva funcționează zilnic, între orele 19:00 – 7:00, are o capacitate de 30 de locuri (10 camere) și dispune de bucătărie, sală de mese, spații igienico-sanitare, spălătorie, uscătorie și călcătorie, camere de carantinare (cu băi proprii), cameră de bagaje, magazie, birou – dotate cu mobilier și echipamente specifice.

În prezent, serviciul de urgență pe timp de noapte al DAS Deva găzduiește un număr de 16 persoane, cu vârsta cuprinsă între 21 și 76 de ani. Un sfert din totalul beneficiarilor sunt femei.

Direcția de Asistență Socială Deva



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *