Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a publicat, luni, în premieră, date exacte despre dimensiunea Securităţii la finalul regimului comunist, inclusiv numărul cadrelor de la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti. Astfel, potrivit acestor date, la 24 septembrie 1988, în Harghita, la Inspectoratul Judeţean de Securitate erau încadrate 91 de cadre, din care 15 femei şi 76 de bărbaţi, mult sub media naţională, calculată la 132 de angajaţi. Harghita se încadra la inspectoratele judeţene de Securitate cu sub 95 de cadre, în care se regăseau în general judeţe mici ca suprafaţă sau populaţie, preponderent agricole ori cu riscuri de securitate considerate minime de către regim, conform informării CNSAS. Mai puţini angajaţi, la nivel naţional, aveau judeţele: Bistriţa-Năsăud – 82 de cadre (16 femei şi 66 bărbaţi), Giurgiu – 81 (14 femei şi 67 bărbaţi), Călăraşi – 78 (15 femei şi 63 de bărbaţi), Ialomiţa – 76 (13 femei şi 63 de bărbaţi), Sălaj – 76 (20 femei şi 56 bărbaţi) şi Covasna – 73 (12 femei şi 61 bărbaţi), acesta din urmă fiind şi cel mai mic aparat judeţean din ţară. Tot sub 95 de cadre mai erau încadrate în judeţele Tulcea – 94 de cadre (16 femei şi 78 bărbaţi), Botoşani – 93 de cadre (18 femei şi 75 bărbaţi) şi Vrancea – 91 cadre (16 femei/75 bărbaţi).
La polul opus, cei mai mulţi angajaţi în aparatul teritorial erau la Bucureşti – 557 cadre, Constanţa – 285 cadre, Timiş – 271 cadre, Prahova – 261 cadre, Cluj – 251 cadre şi Braşov – 212 cadre.
În schimb, 12 judeţe ale ţării aveau între 130-200 de cadre. Aceste judeţe aveau o populaţie semnificativă sau activităţi economice importante (minerit, industrie grea, zone de graniţă).
Un număr de 13 judeţe aveau între 95 şi 129 de cadre, potrivit datelor publicate de CNSAS.
În total, întregul aparat al Securităţii avea peste 14.600 de angajaţi
CNSAS a arătat că „pentru a obţine o imagine completă şi integrată a sistemului represiv (Departamentul Securităţii Statului – DSS) la finalul regimului comunist (documentele prezentate sunt datate 24 septembrie 1988)” a coroborat datele din două tabele, iar documentele originale se găsesc în dosarul A.C.N.S.A.S. Cab I.V.40 (Cabinet Iulian Vlad). General-colonel de Securitate Iulian Vlad a fost ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului.
La nivel naţional, întregul aparat al Securităţii avea un total general de 14.629 de angajaţi, fiind însumaţi cei 8.760 de angajaţi din aparatul central şi trupele de securitate cu cei 5.869 de angajaţi ai aparatului teritorial. În acest total a fost inclus şi personalul muncitor civil, aproximativ 1.200 de persoane, fără grad militar. „Această categorie de personal era încadrată astfel: muncitori calificaţi şi tehnicieni (în atelierele de producţie şi întreţinere a tehnicii operative speciale – reparaţii echipamente de ascultare, auto, laboratoare foto/chimice), deservire logistică grea (şoferi de transport, personal administrativ pentru clădiri şi depozite, specialişti în telecomunicaţii sau constructori încadraţi direct de minister fără grad militar), gospodării anexe, tipografie (personalul care deservea infrastructura extinsă a Ministerului de Interne de pe întreg teritoriul ţării), activităţi de secretariat (dactilografe, secretare)”, se precizează în prezentarea CNSAS.
Conform CNSAS, Departamentul Securităţii Statului era împărţit în aparatul central (Bucureşti), Trupele de Securitate şi aparatul teritorial (judeţe şi Securitatea Municipiului Bucureşti). Aparatul central al DSS avea 6.023 cadre – 41,17% din total, Trupele de Securitate numărau 2.737 de cadre – 18,71%, iar aparatul teritorial însuma 5.869 de angajaţi – 40,12%.
Datele prezentate de CNSAS arată că Aparatul central al DSS concentra cel mai puternic nucleu informativ, tehnic şi de analiză din ţară. Aici erau rulate marile dosare de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat şi interceptări la nivel naţional. În Bucureşti, marile concentrări de forţe erau: Direcţia a IV-a (Contrainformaţii Militare) cu 1.022 de cadre şi Unitatea Specială „F” (Filaj) cu 745 de cadre. Pe lângă acestea, unităţile de elită precum USLA (Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă) aveau în Capitală sediul şi cele mai numeroase forţe – 772 de cadre.
Trupele de Securitate reprezenta componenta militarizată (infanterie, pază obiective speciale, intervenţie în caz de revoltă populară). Deşi Comandamentul era localizat în Bucureşti, unităţile – batalioanele şi regimentele de trupe de securitate – erau dislocate strategic pe întreg teritoriul ţării pentru a asigura controlul rapid în caz de criză.
Aparatul teritorial „asigura controlul informativ direct, «la firul ierbii», pe întreg teritoriul ţării”. Securitatea Municipiului Bucureşti, deşi era parte din aparatul teritorial, din punct de vedere geografic acţiona tot în Capitală. Cu cele 557 de cadre, era cea mai mare unitate teritorială din ţară.
Cele 40 de inspectorate judeţene, câte erau atunci, aveau o medie per judeţ de aproximativ 132 de cadre. Forţele erau adaptate la importanţa economică şi strategică a regiunii, astfel că erau judeţe precum Constanţa, Timiş şi Prahova care depăşeau fiecare 260 de cadre, în timp ce judeţe mai mici precum Ialomiţa, Covasna sau Sălaj abia treceau de 70-80 de cadre.
Organizarea operativă
Din informaţiile publicate de CNSAS rezultă şi organizarea operativă a Securităţii. Direcţia I, care opera pe linia informaţiilor interne, avea 103 angajaţi în structura centrală. Structura corespondentă în teritoriu era Serviciul I. „Centrul acţiona ca nucleu de coordonare, analiză şi sinteză a informaţiilor politice, sociale şi culturale. Menirea Direcţiei I era supravegherea directă a populaţiei sub aspectul conformării ideologice”.
Direcţia II, care răspundea pe linia contrainformaţiilor în sectoarele economice, avea la nivel central 152 de angajaţi responsabili de marile obiective economice strategice naţionale şi ministere. Structura corespondentă în judeţe era Serviciul II. „În teritoriu asigura supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, IAS-uri şi infrastructură economică regională”.
Direcţia III, care opera pe linia de contraspionaj, avea la nivel central 213 angajaţi care monitorizau reprezentanţele străine şi reţelele de spionaj extern.
Unitatea Specială „T”, interceptări şi ascultări, avea la nivel central 466 de angajaţi. „La nivel executiv cadrele deserveau direct aparatele locale de ascultare a telefoanelor şi control ambiental”, structura teritorială corespondentă fiind Serviciul T.
Unitatea Specială „F” – filaj, observaţie stradală şi investigaţii – „reprezenta una dintre cele mai mari concentrări logistice de personal din structura centrală a DSS, cu un efectiv de 745 de angajaţi dedicaţi Capitalei şi cazurilor de importanţă naţională. Cadrele constituiau echipe mobile stradale destinate urmăririi directe a persoanelor considerate periculoase de către regim”.
Unitatea Specială „S”, controlul corespondenţei scrise (scrisori, colete, trimiteri poştale interne şi internaţionale), avea la nivel central, la Bucureşti, 356 de angajaţi. „În teritoriu, activitatea de control al corespondenţei se desfăşura la nivelul fiecărui Inspectorat Judeţean prin birouri sau compartimente speciale «S», de regulă amplasate secret în incinta oficiilor poştale judeţene mari (PTTR)”, precizează CNSAS.
Personalul feminin existent în DSS
În tabele prezentate de CNSAS se urmăreşte, în mod special, personalul feminin existent în DSS. Astfel, la data de 24 septembrie 1988, la DSS erau încadrate, în total, 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din totalul angajaţilor. La Aparatul central erau 954 de femei (reprezentând 15,83% din totalul cadrelor centrale). Trupele de Securitate aveau încadrate 254 de femei (9,28% din totalul trupelor). În structurile teritoriale erau 1.089 de femei (18,55% din totalul cadrelor din teritoriu).
„Ponderea generală de 15,70% demonstrează că, deşi femeile deţineau un rol numeric important pe anumite nişe tehnice şi administrative (unde depăşeau deseori 25-30% din colectiv), la nivel global întregul aparat de Securitate rămânea o structură controlată şi operată în proporţie de 84,30% de bărbaţi. Această disproporţie se observă şi în ocuparea de către femei a funcţiilor de conducere în cadrul structurilor DSS. La nivel naţional doar 0,95% dintre femeile din Securitate deţineau o funcţie de conducere. Restul de 99,05% ocupau funcţii de execuţie. În aparatul central, din cele 954 de femei, 11 aveau funcţii de conducere, adică 1,15%. În aparatul teritorial, din cele 1.089 de femei, 11 aveau funcţii de conducere, adică 1,01%. În trupele de securitate, din cele 254 de femei niciuna nu deţinea o funcţie de conducere. În total, în întregul aparat (central, trupe şi teritoriu) existau 22 de femei în funcţii de conducere (11 la centru şi 11 în teritoriu), ceea ce reflectă accesul extrem de redus al femeilor la structurile de decizie din Securitate”, mai evidenţiază CNSAS. (Şt.P.)
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures