Rectorul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a participat la Santa Maria Innovation Days 2026, eveniment desfășurat la Lisabona și dedicat inovației și transformării digitale în domeniul sănătății.

Evenimentul, organizat de ULS Santa Maria – Unidade Local de Saúde Santa Maria în campusul Hospital de Santa Maria – Faculdade de Medicina da Universidade de Lisboa, a avut în acest an tema „From Innovation to Implementation: Scaling Health Impact”.

Invitat în calitate de International Keynote Speaker, Leonard Azamfirei a susținut conferința „The University Smart Hospital Concept: From the Vision to the Reality”, în cadrul căreia a prezentat modelul dezvoltat la Târgu Mureș prin Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade” al UMFST.

La Santa Maria Innovation Days au participat, între alții, Ana Paula Martins, ministrul Sănătății din Portugalia, Gonçalo Matias, ministrul pentru Reforma Statului, Manuel Dias, Chief Technology Officer of the State și președinte al ARTE, Luís Goes Pinheiro, președintele SPMS, Carlos das Neves Martins, președintele Consiliului de Administrație al ULS Santa Maria, precum și Daniela Gîtman, ambasadorul României în Portugalia.

Discuțiile au vizat transformarea digitală a sistemelor de sănătate, interoperabilitatea și implementarea European Health Data Space (EHDS), cu accent pe trecerea de la proiectele de inovare la soluții care pot fi integrate efectiv în activitatea clinică.

Participarea de la Lisabona a adus astfel în atenția specialiștilor și oficialilor europeni conceptul de spital universitar inteligent dezvoltat la Târgu Mureș.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *