Un apartament dintr-o clădire monument istoric, aflată pe strada 9 Mai din Sibiu, este scos la vânzare. Consiliul Județean nu își va exercita dreptul de preempțiune. 

Consilierii județeni sunt chemați să aprobe, în ședința din 24 septembrie, un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempțiune asupra unui imobil monument istoric din centrul Sibiului. 

Legea prevede ca monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat să poată fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preempțiune al statului român, prin Ministerul Culturii sau al unităților administrativ-teritorial, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării. 

Nu prezintă interes nici pentru Ministerul Culturii, nici pentru Consiliul Județean 

Imobilul scos la vânzare este situat pe strada 9 Mai, la nr. 22 și este monument istoric, cod SB-II-m-B-12016, fiind supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.  

„Potrivit extrasului de carte funciară, imobilul este compus din 3 camere, bucătărie, baie, wc în exclusivitate și un hol comun cu o familie, la subsol: 3 pivnițe + pivniță, în suprafață de 44,46 mp și teren în cotă de 148/270 părți teren, respectiv 148 mp din întreg terenul de 270 mp aferent apartamentului cu nr. cadastral 106909-C1-U2”, conform proiectului de hotărâre. 

Consiliul Județean menționează că nu dorește să cumpere acest imobil. De asemenea, nu prezintă interes nici pentru Ministerul Culturii, prin Direcția de Cultură Sibiu. „În urma analizării documentației transmise și având în vedere că, la nivelul Județului Sibiu, nu a fost identificată necesitatea achiziționării imobilului în vederea realizării unor obiective de interes județean, propunem neexercitarea dreptului de preempțiune conferit de legislația în vigoare”, se arată în proiect.

Luna trecută, consilierii județeni au aprobat alte 3 proiecte privind neexercitarea dreptului de preempțiune asupra a trei imobile monument istoric. Unul dintre acestea este fosta Mănăstire a Ursulinelor. 

Citește și: Therme vrea să cumpere Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu: anunță o investiție de 40 de milioane de euro



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *