Zero amenzi aplicate la Alba Iulia proprietarilor de terenuri cu ambrozie: Au fost trimise aproape 20 de notificări

Sezonul ambroziei, aflat în plină desfășurare în această perioadă a anului, le dă bătăi de cap persoanelor din Alba Iulia care suferă de alergii.

În acest context, administrația locală din Alba Iulia a transmis 19 notificări proprietarilor unor terenuri pe care a fost identificată ambrozie, potrivit informațiilor obținute de ziarulunirea.ro. O parte dintre aceștia s-au conformat deja, iar ceilalți se află încă în termenul acordat pentru remedierea situației. Până în prezent, nu au fost aplicate amenzi.

,,Notificări spre deținătorii de terenuri cu ambrozie au fost trimise 19. Cei notificați s-au conformat sau sunt în termen de conformare. Nu au fost date amenzi”, a explicat Lucian Morgovan, city manager Alba Iulia, pentru ziarulunirea.ro.

Merită menționat faptul că, recent, pe o rețea de socializare, într-un grup destinat persoanelor din Alba Iulia, s-a discutat pe subiectul persoanelor care nu își curăță terenurile de ambrozie. Postarea a strâns zeci de reacții și comentarii. 

,,Întrebare pentru Primăria Alba Iulia și Poliția Locală: Câte amenzi s-au dat în ultima perioadă pentru cei care nu își curăță terenurile de ambrozie? E inadmisibil câți oameni suferă de alergie la ambrozie și sunt pline terenurile de această plantă!”, este textul postării publicate de o persoană anonimă.


Secțiune Știri sub articolul principal


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *